Ultimele Știri

Fotografie inedită cu palatul lui Vladimir Putin de pe malul Mării Negre

Luxul reprezintă universul în jurul căruia Vladimir Putin se învârte. Aparent discret, ‘ţarul’ are în total 23 de palate, reședințe, vile și apartamente de lux în întreaga țară, iar palatul din Gelendjik de pe malul Mării Negre este unul dintre cele mai somptuoase.

Cât de tăinuită nu ar fi averea preşedintelui rus, un oficial din opoziţie a publicat o imagine inedită cu Palatul lui Vladimir Putin de pe ţărmul Mării Negre. Această reşedinţă fastuoasă este doar una din cele 10 care nu sunt înregistrate pe numele său, pe semne că liderul de la Kremlin profită şi el de mafia offshore-urilor.

Palat Vladimir Putin

Palatul din Gelendjik este construit în 2009 şi este estimat la peste 1 miliard de dolari. Construcţia este realizată în stil italian, dotată cu heliport pentru trei elicoptere, un sanatoriu şi ascensoare care te duc pe plajă.

AICI puteţi vedea coordonatele reşedinţei, iar AICI aceeaşi imagine la mare rezoluţie.

Cu toate acestea, întreaga sa avere este estimată la peste 40 de miliarde de dolari, iar cea mai mare parte este investită în imobile și cele peste 20 de iahturi.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*