Ultimele Știri

Foto|Cum arăta educația în perioada interbelică: 98% din tinerii care plecau la studii în străinătate reveneau în România

Deși au trecut 150 de ani de la introducerea  Legii Instrucţiunii Publice, promulgată prin decret la 25 noiembrie 1864, nu se poate afirma că România stă așa cum ar trebui la capitolul educație. 

De la introducerea primei legi moderne a învăţământului, pe acest  teritoriu locuit de români s-a scurs un secol şi jumătate, cu toate acestea, aspectele cele mai pregnante ale învățântului românesc sunt: abandonul școlar, creșterea analfabetismului, lipsa interesului elevilor pentru studiu, ineficacitatea actului de predare și multe alte neajunsuri pe care educația le poartă cu sine deja de ani buni.

lege invatamant

Amintim povestea legilor învăţământului începând de la Al. Ioan Cuza, cu prima lege a instrucţiunii publice, pe care a dorit-o pentru iluminarea poporului român. 

„În primii ani de domnie a lui Cuza s-au dus multe tratative pentru adoptarea unei legi a învăţământului, modernă, stimulativă şi nedescriminatorie, cum funcţionau vechile prevederi cuprinse în Regulamentul Organic, dar, ca şi acum, cu multe opoziţii, discuţii, sancţionări şi amendamente nu s-a reuşit.În condiţiile loviturii de stat a domnitorului Cuza, revizuită de Consiliul de Stat, Legea asupra instrucţiunii publice avea la baza câteva principii, care ulterior vor demonstra evoluţia şi modernizarea învăţământului românesc, cum ar fi:obligativitatea şi gratuitatea, egalitatea sexelor la învăţătură, unitatea şcolară elementară la sat şi oraş, înfiinţarea învăţământului tehnic profesional, detaşarea învăţământului mediu de cel superior”, precizează istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea. 

Textul legii era împărţit în două pasaje: Dispoziţii generale şi Instrucţiunea privată . În cadrul Dispoziţiilor generale, instrucţia era împărţită în două categorii: publică şi privată. Cea publică era divizată în: primară (şcoli primare la sate şi oraşe),secundară (licee, gimnazii, şcoli reale, de bele arte, profesionale-pentru băieţi, şcoli secundare de fete) şi superioară (cu 4 facultăţi: litere, ştiinţe matematico-fizice, drept şi medicină), conform Adevărul.

Legea prevedea principiul gratuității și obligativității, astfel, părinții care nu își însemnau copiii să meargă la școală erau sancționați cu amenzi. Tocmai pentru a se ține evidența copiilor care sunt la vârsta de mers la școală, se întocmea un recesământ al copiilor.

Atât la sate, cât și la orașe, durata școlii primare era de trei ani, în ciuda faptului că în momentul promulgării noii legi învăţământul în şcolile primare era de 4 ani. 

Inspecţia şcolilor primare era făcută cu ajutorul revizorilor cu obligaţia de a întocmi un raport anual privitor la starea învăţământului. Învăţământul secundar se realiza prin înfiinţarea de licee şi gimnazii; durata liceului era fixată la 7 ani, iar gimnaziul ( … ) la 4 ani, erau admişi la gimnaziu sau la liceu fără examen de admitere absolvenţii şcolilor primare. Durata şcolilor secundare de feţe era modificată de la 7 ani la 5 ani de studiu.

Într-o analiza obiectivă academicianul Dinu C. Giurescu sintetizează învăţământul până în 1944.

1.Învăţământul primar (pe atunci de obicei clasele I-IV) dădea pregătirea necesară unui elev silitor ca să reuşească la examenul de admitere în liceu (pe atunci cu o durată de 8 ani), fără să recurgă la meditaţii.

2. Liceul asigura o pregătire cuprinzătoare la secţiile „reală”sau „umanistă”; bacalaureatul era un examen greu, iar diploma respectivă avea însemnătate. Industria meditaţiilor dezvoltată tot mai mult, la scară naţională, din anii ’60 şi ’70, era, chiar şi în anii războiului 1939-1943, o excepţie, întâlnită în anumite cazuri la Politehnică şi Medicină.

3. Tinerii cu bune rezultate (nu neapărat cu avere) mergeau la specializare în Franţa şi Germania, unii în Italia sau Anglia. Din 100 de tineri plecaţi la stagii sau doctorate, cel puţin 98 se întorceau în România. Aici îşi aveau familia, un viitor în profesie şi posibilitatea unui trai decent.

4. Salarizarea. Statul aloca 17,8% din buget (în 1938/1939) pentru educaţie.

educatie

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*