Ultimele Știri

Foto: Un an de suferinţă şi umiliţă pentru cei mai demni şi curajoşi români!

Peste 300 de oameni, au participat, ieri, la marşul organizat în localitatea Pungeşti. Chiar ieri s-a împlinit un an de la momentul în care compania americană Chevron a instalat prima sondă pe un teren preluat de la primăria locală. 

Acum un an, atunci când compania Chevron a vrut să pună stăpânire pe pământul românesc pentru a exploata gazele de şist, localnicii şi alţi protestatari s-au opus vehement. Au urmat o serie de evenimente nefericite, localnicii au fost umiliţi, îmbrânciţi, amendaţi şi le-a fost interzis să se deplaseze liberi pe drumurile publice şi prin zona unde Chevron a cumpărat teren.

pungesti1

Mai multi activişti din Bârlad, Vaslui, Iasi, Cluj, Brasov, Bucureşti şi din alte zone, au venit alături de pungeşteni pentru a-i susţine în lupta lor împotriva Chevron şi a jandarmilor, care au fost de partea companiei americane. Localnicii şi activiştii au vrut să aducă un simbol, care să amintească de anul de umilinţe prin care au trecut, dar şi să le dea putere şi încredere să lupte împotriva nedreptăţilor.

Activiştii au adus o bornă, care va aminti de evenimentele petrecute acum un an. “Pungeşti, Kilometru 0. Demnitate, Curaj. România”, scrie pe bornă, iar ea a fost amplasată la troiţa ridicată de călugării de la Mânăstirea “Petru Vodã” din Neamţ. 

pungesti2

Peste 50 de jandarmi au fost prezenţi la această manifestare iar din fericire, celor prezenţi li s-a permis accesul până la, platforma Chevron, locul în care  a fost  montată sonda. 

Oamenii sunt în continuare împotriva companiei Chevron, dar şi a politicienilor români care au permis accesul companiei pe teritoriul României. Mai mult, localnicii sunt determinaţi să protesteze împotriva acestui abuz.

pungesti3

pungesti4

pungesti5

pungesti6

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*