FOTO: Schimbare în stuff. Decizia luată de Simona Halep

  • Adelina Mitrache
  • 24 iunie 2016
  • Sport
Simona Halep la Roma

Simona Halep (5 WTA) şi-a lărgit staff-ul înainte de Wimbledon (27 iunie – 10 iulie), aducând lângă ea un om care poate fi considerat „de-al casei” la turneul londonez. În scopul de a-şi îmbunătăţi jocul pe iarbă, Simona şi-a angajat un partener de antrenament britanic, crescut pe terenurile de la All England Club: Matt Frost, jucător profesionist de tenis.

Pe lângă antrenorul cu normă întragă Darren Cahill şi tehnicianul român Daniel Dobre, Matt Frost (foto dreapta) va face şi el parte din echipa Simonei Halep în timpul turneului de la Wimbledon. O fotografie cu cei trei oameni importanţi din anturajul ei a fost postată pe Twitter de Simona, staff-ul sportivei trecând deja la echipamentele complet albe, obligatorii la turneul de Grand Slam ce începe săptămâna viitoare.

Noul sparring-partner al Simonei este Matt Frost, un tenismen britanic în vârstă de 23 de ani. Matt nu are momentan clasament ATP, dar în perioada junioratului a fost unul dintre cei mai apreciaţi tineri din Marea Britanie. Acesta a jucat multe meciuri pe iarbă în circuitul ITF, lucru care l-a recomandat pentru a o ajuta pe Simona la antrenamentele efectuate pe imprevizibila suprafaţă. El a fost adus în echipa numărului 5 WTA de către Darren Cahill, mentorul jucătoarei române.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *