Ultimele Știri

FOTO: Reuniunea echipei României la Galați pentru Fed Cup

fed cup romania spania

Echipa României a efectuat primul antrenament, aseară, pe suprafața de joc de la Galați, unde pe 7 şi pe 8 februarie se vor confrunta cu Spania pentru calificarea în prima grupă mondială.

Monica Niculescu şi Alexandra Dulgheru au ajuns, luni, la Galaţi, în timp ce Simona Halep şi Irina Begu şi-au amânat sosirea cu o zi, venind pe parcursul zilei de ieri. Dacă jucătoarele de dublu ale reprezentativei României pentru confruntarea din Fed Cup de la finalul săptămânii cu Spania s-au antrenat, ieri, de la ora 12:00, Halep şi Begu au intrat pe teren de la ora 16:00. Irina şi-a încheiat antrenamentul după o oră şi jumătate, în timp ce Simona a continuat să schimbe mingi aproape de ora 19:00, alături de antrenorul Victor Ioniţă.

fed-cup-galati-6

fed-cup-galati-8

halep

halep-1

halepeno

Imediat după antrenament, Simona Halep a spus că este foarte încrezătoare înaintea meciului decisiv cu ibericele.

„Suprafaţa de joc e ok. M-am simţit bine şi a mers bine antrenamentul. Nu simt presiune, îmi doresc să câştig ambele meciuri. Va fi greu, Muguruza joacă bine, iar cu cealaltă n-am jucat. Îmi place foarte mult să joc acasă, chiar dacă ultima dată nu mi-a mers prea bine.

Avem o echipă foarte puternică ţinând cont ca suntem atît de multe jucătoare în top 100. Consider că suntem o echipă puternică şi avem şanse să ne calificăm în prima grupă mondială”, a spus Halep.

Vă reamintim că în ambele zile ale întâlnirii România – Spania, din cadrul Fed Cup, meciurile vor începe de la ora 12:00. Sâmbătă se vor juca primele două meciuri de simplu, iar duminică se va începe tot cu cele de simplu, urmând apoi jocul de dublu.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*