FOTO: Prima întâlnire dintre soții Obama și micul Prinț

  • Adelina Mitrache
  • 23 aprilie 2016
  • Externe
obama in marea britanie

Soții Obama l-au întâlnit pe Prințul George, fiul Prințului William și Ducesei de Cambridge, înainte de dineul de la Palatul Kesington. Micul prinț este suprins în fotografii îmbrăcat în pijamale și jucându-se în fața părinților săi și soților Obama care îl privesc zâmbind. 

Președintele SUA a sosit la Londra seara trecută împreună cu soţia sa Michelle, unde vor rămâne timp de trei zile.

La prânz, soţii Obama au fost aşteptaţi la castelul Windsor pentru a lua masa cu regina şi prinţul Phillip. Liderul celei mai mari democraţii a lumii s-a lăsat condus de un nonagenar. Vorbim, desigur, despre preşedintele american care a călătorit, ce-i drept pe o distanţă de numai 350 de metri, într-o maşină de teren condusă de prinţul consort al Marii Britanii.

Venerabilul duce de Edinburgh, care în iunie împlineşte 95 de ani, a fost şoferul lui Barack Obama şi al soţiei sale Michelle la sosirea lor la castelul Windsor.

După ce au petrecut ziua alături de regină şi de ducele de Edinburgh, Barack şi Michele Obama s-au întâlnit, seara, cu generaţia tânără. Au participat la un dineu oferit de prinţul William şi de soţia sa, ducesa de Cambridge. La dineu li s-a alăturat și prinţul Harry. 

Înainte de dineu, soții Obama au făcut cunoștință cu cel mai mare dintre copiii Prințului William și Ducesei de Cambridge. 

obama in marea britanie

obama in marea britanie

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *