Ultimele Știri

FOTO: Povestea tulburătoare a două adolescente austriece care au mers în Siria să se alăture Statului Islamic

islam

Două adolescente austriece, Samra Kesinovic (17 ani) şi Sabina Selimovic (16 ani) au fost date dispărute în aprilie 2014. Acestea au ajuns în acea lună în Siria, unde s-au alăturat grupării teroriste Stat Islamic. Așa începe trista poveste a celor două adolescente.

După sosirea în Siria, ele au pozat pentru materiale de promovare a grupării teroriste, prin care Stat Islamic încearcă să recruteze noi adolescenţi din ţări occidentale.

foto 1

foto 2

Cele două fete s-ar fi căsătorit după ce au ajuns în Siria cu soldaţi SI, iar cele două cupluri ar fi stat o vreme împreună în aceeaşi cameră, relatează dailymail.co.uk.

foto 3

foto 4

Pentru a ajunge în Siria, Samra şi Sabina au mers cu avionul până la Ankara, iar de acolo au ajuns în regiunea Adana, aflată în sudul Turciei. Sabina i-a mărturisit unui săptămânal francez că ea şi Samra au traversat graniţa din Turcia spre Siria pe jos şi au încheiat călătoria în oraşul sirian Raqqa.

„Aici pot fi liberă, îmi pot practica religia, nu puteam face asta în Viena”, a explicat ea pentru săptămânalul francez Paris Match de ce a părăsit Austria.

Sabina a murit în decembrie 2014 în timpul confruntărilor din Siria.

Mai multe ziare austriece scriu că Samra ar fi fost bătută până la moarte după ce ar fi încercat să plece din Siria.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*