FOTO: Noul ambasador al lui Putin la București îi consideră pe români „fasciști”. De ce a provocat proteste de stradă la Chișinău

vladimir putin

Valeri Kuzmin a fost numit în poziţia de ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România, textul decretului semnat de preşedintele Vladimir Putin a fost publicat pe portalul electronic oficial pentru informaţii juridice, potrivit Ambasadei Rusiei la Bucureşti.

valeri kuzmin ambasador rusia in romania

„Preşedintele Vladimir Putin a semnat deretul pentru numirea noului ambasador la Bucureşti”, au declarat reprezentanţi ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti pentru MEDIAFAX.

Kuzmin îl va înlocui în România pe Oleg Malginov.

Valeri Kuzmin este născut la 24 iunie 1953 la Moscova. În 1975 a absolvit renumitul Institut de Relaţii Internaţionale din Moscova, după care, în 1998 a urmat cursuri diplomatice superioare. Este doctor în ştiinţe istorice (PHD), informează Sputnik News online.

Diplomatul vorbeşte limbile engleză, franceză şi arabă. Este căsătorit. Are un fiu şi o fiică.

Valeri Kuzmin a fost ambasador al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, în perioada 27 iulie 2007 – 5 aprilie 2012.

Potrivit site-ului Unimedia, Valeri Kuzmin s-a remarcat în timpul mandatului de ambasador în Republica Moldova atunci când un pacificator rus l-a împuşcat mortal pe Vadim Pisari în zona de securitate, în anul 2012. Atunci Kuzmin a declarat că Pisari era în stare de ebrietate, fapt ce nu s-a confirmat în urma expertizei medico-legale.

Între 2007 și 2012, Kuzmin a fost al Rusiei în Republica Moldova, finalul mandatului său fiind marcat de un incident notabil. În ianuarie 2012, zeci de manifestanți au pichetat ambasada Rusiei din Chișinău cerând retragerea forțelor ruse din Transnistria, și expulzarea ambasadorului Kuzmin de pe teritoriul republicii.

Nemulțumirea fusese provocată de o declarație făcută de diplomatul rus, care afirmase că tânărul moldovean Vadim Pisari – împușcat mortal de un soldat rus în zona de securitate cu Transnistria după ce a refuzat să oprească mașina pe care o conducea – era beat și conducea o mașină furată. Expertiza medico-legală a infirmat declarațiile ambasadorului Kuzmin.

MoldNova.eu: Kuzmin i-a prezentat pe români drept fasciști
Jurnalistul și istoricul George Damian scrie, într-un articol publicat pe site-ul MoldNova.eu, că Valeri Kuzmin „a susținut în timpul mandatului său diplomația separatistă de la Tiraspol spre iritarea autorităților de la Chișinău și a promovat ideea acordării unui statut special pentru regiunea separatistă”. De asemenea, diplomatul ar fi crticiat viziunea istoricilor români despre relația dintre România și Basarabia, susținând „teza ”jandarmului român” care a persecutat țăranii basarabeni, i-a prezentat pe romani drept fasciști și a acuzat România că se implică în treburile interne ale Republicii Moldova”.

În august 2011, cu ocazia „zilei eliberării Moldovei”, Kuzmin a declarat că aceasta reprezintă „o zi luminoasă din istoria noastră comună. Este ziua când Moldova a fost eliberată de jugul fascist germano-român.” Mai multe despre biografia lui Kuzmin citiți pe MoldNova.eu.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *