FOTO: Fostul deputat Monica Iacob Ridzi joacă într-un spectacol susţinut de deţinute de la Gherla

Monica Iacob Ridzi

Trupa de teatru „Morgana” a Penitenciarului Gherla a susţinut, într-o sală a Teatrului Naţional Cluj-Napoca, premiera spectacolului „Selfie”, în care joacă opt deţinute, printre care şi fostul deputat Monica Iacob Ridzi, conform MEDAIAFAX.

Spectacolul ”Selfie” este realizat în parteneriat cu Teatrul Naţional Cluj-Napoca, scenariul şi regia fiind semnate de Andreea Iacob, iar din distribuţie fac parte opt deţinute ale Secţiei Exterioare Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, printre care şi fostul deputat Monica Iacob Ridzi.

Aceasta face parte din Trupa de teatru „Morgana” a Penitenciarului Gherla şi îşi ispăşeşte, din februarie 2015, o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu.

La premiera ”Selfie”, care a avut loc miercuri seara la sala „Euphorion“ a Teatrului Naţional Cluj-Napoca, regizorul Andreea Iacob nu a permis accesul presei, deşi atât Teatrul Naţional, cât şi Penitenciarul Gherla au trimis un comunicat în care anunţau evenimentul.

Spectacolul a început cu 15 minute întârziere faţă de ora anunţată, zeci de spectatori fiind lăsaţi să aştepte afară deşi sala era goală, Iacob declarând că spectacolul începe când vrea ea.

Potrivit comunicatului, scenariul piesei ”Selfie” este unul original, ”creat pe baza unor poveşti reale din viaţa femeilor din distribuţie, care participă la acest spectacol nu doar jucând, ci şi împărtăşind cu spectatorii fragmente, imagini şi stări din istoria familiilor lor”.

”Astfel, spectacolul va reuni, ca un puzzle, fire din viaţa bunicilor şi a copiilor acestor femei, poveşti-oglindă din trecutul şi din viitorul lor, care le oglindesc propriile vieţi. Montarea face parte dintr-o serie de spectacole de teatru realizate în cadrul Penitenciarului Gherla, începând din anul 2009, cu scopul de a diversifica activităţile dedicate persoanelor private de libertate din sistemul penitenciar şi de a crea un liant între aceste persoane şi cele de afară“, se arată în comunicatul citat.

Noutatea acestui an o reprezintă faptul că acest spectacol este o producţie a Teatrului Naţional Cluj-Napoca, iar montarea va intra în repertoriul teatrului şi va avea mai multe reprezentaţii, ”Teatrul Naţional Cluj-Napoca devenind prima instituţie profesionistă din România care îşi asumă un astfel de demers comunitar”.

1

2

3

4

5

Florentina, una dintre deţinutele care joacă în spectacol, singura din trupă care a acceptat să vorbească presei despre experienţa de a fi actriţă, a declarat că a juca pe o scenă este ceva ce nu a făcut niciodată.

Noi nu vorbim în cadrul spectacolului, doar interpretăm. Vocile noastre se aud înregistrate, au fost înregistrate înainte, asta şi-a dorit regizorul, scenariul este pregătit de Andreea Iacob pe baza poveştilor deţinutelor, este un colaj cu fragmente din viaţa noastră. Ne-a întrebat de prima dată şi ce am spus asta s-a înregistrat. E ceva ce nu am făcut niciodată, toate aveam emoţii. Mă simt pe scenă ca în copilărie, trăiesc ce am trăit acum 20 de ani, acele momente care au fost şi sunt de neuitat. Mă ajută foarte mult toate momentele şi tot ceea ce trăiesc, ţinând cont că nu am văzut niciodată o piesă de teatru şi nu am fost într-un teatru niciodată. Mă ajută să îmi fie mai uşor”, a spus Florentina.

Aceasta a recunoscut că a plâns la finalul avanpremierei spectacolului, care a avut loc în 23 septembrie, fiind extrem de emoţionată de tot ce s-a întâmplat.

”Emoţiile au fost întinse la maximum, atât din partea noastră, cât şi a publicului, a fost ceva de neuitat. Scenariul este despre poveştile noastre de viaţă, poveştile copilăriei noastre, despre bunicii noştri. M-am regăsit în piesă. Nu avem un rol special, eu sunt nepoata bunicii mele, avem fiecare câte o bunică, aceea fiind una dintre colege, ne oglindim în ea, facem gesturi pe care le făcea bunica şi pe care le mai ţinem minte. Personajul meu nu are un nume, vorbesc doar despre bunica mea. Sunt opt momente în cadrul spectacolului. Noi ne-am pregătit o săptămână înainte, am pus la punct fiecare amănunt şi apoi am făcut repetiţii trei zile. La finalul avanpremierei am fost singura care am plâns că a decurs totul foarte bine, am fost fericită că am reuşit să facem ceva frumos”, a povestit deţinuta.

Florentina şi colegele ei actriţe în spectacolul ”Selfie” au avut şi idei diverse despre punerea în scenă, iar acestea au fost acceptate de regizor şi puse în practică.

”Aş vrea să joc şi în alte piese de teatru, de ce nu, nu m-am gândit şi nu am crezut că voi juca într-o piesă de teatru. După ce am jucat într-o piesă de teatru mă simt împlinită”, a mai spus aceasta.

Florentina crede că a fost aleasă să joace datorită firii sale, fiind veselă, distractivă şi optimistă, dar şi a faptului că este cea mai tânără din echipă, având doar 26 de ani.

”Bunicile din piesă sunt poveştile lor, multe au ceva în comun, faptul că au trăit timpuri grele. Eu îmi amintesc despre bunica mea faptul că îmi făcea toate poftele, era mereu lângă mine şi lângă ceilalţi copii, îmi amintesc vocea ei şi faptul că deşi, eram micuţă, avea un mod de a se exprima faţă de noi ireproşabil, cu duioşie, nu striga deloc la noi, era o persoană foarte calmă. Dacă ar fi să văd pe cineva în sală, în public, în public, ar fi bunica mea”, a spus Florentina.

Educatorul Hortensia Moţoc a declarat, la rândul său, că a fost semnat în 2016 un protocol între Penitenciarul Gherla şi Teatrul Naţional Cluj-Napoca, iar acesta prevede un număr de cinci reprezentaţii cu piesa „Selfie” până la sfârşitul anului.

”Au fost două, avanpremiera şi premiera, vor mai avea loc încă trei. Nu are cum să nu le placă deţinutelor acest proiect, repetiţiile s-au desfăşurat în sala Euphorion, care nu are gratii. Una dintre actriţe a mărturisit că aşa emoţii a avut pe scenă, încât că a uitat că este deţinută. Le prinde bine acest eveniment. Creşte dorinţa de a finaliza cu bine şi această etapă din viaţa lor, de a se întoarce în familie şi să-şi reia viaţa, să se schimbe viaţa lor în bine. Din punct de vedere psihologic, poate să acţioneze ca o terapie, este benefic faptul că joacă într-o piesă de teatru”, a declarat Moţoc.

Aceasta consideră că, pentru deţinute, contează mult faptul că au ieşit din penitenciar, că merg în altă parte, şi la repetiţii, deoarece nu au timp să se gândească că sunt încarcerate, că au un program strict.

”Timp de câteva ore, când au repetiţii sau joacă pe scena unui teatru, trăiesc în alt mediu”, a conchis educatorul Secţiei Exterioare Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *