Ultimele Știri

FOTO: „Este creștinătate, nu califat!” Ungaria începe pregătirile pentru construirea gardului la granița cu România

granita gard sarma ungaria

Premierul Ungariei le-a cerut miniștrilor să facă pregătiri pentru construirea unei așa numite linii de apărare de-a lungul frontierei cu România.

În contextul afluxului de migranți și a blocajelor din Balcani, Budapesta a anunțat și măsuri suplimentare de securizare a tuturor granițelor. 22 de mii de refugiați sunt blocați pe teritoriul Greciei, o situație ce o alarmează pe Angela Merkel. Cancelarul Germaniei a avertizat duminică seara că Uniunea Europeană nu poate lăsa Grecia să cadă pradă haosului.

granita romania ungaria

Viktor Orban, premierul Ungariei: „Noi unități au fost trimise la graniță. Iar miniștrii Apărării și de Interne au primit dispoziții să facă pregătiri pentru construirea unei linii de apărare de-a lungul graniței Ungariei cu România.”

CITEȘTE ȘI: ‘Valul de refugiaţi va fi de cinci ori mai mare!’ O armată europeană este necesară pentru a apăra frontierele Schengen de migranţi

Ungaria a instalat în toamna anului trecut garduri metalice la granița cu Serbia și Croația și a început măsurătorile la frontiera cu țara noastră, de teamă că migranții s-ar putea infiltra pe la capătul barierei. Grupuri de migranți au ajuns într-adevăr la frontiera dintre Ungaria, Serbia și România, însă poliția română a gestionat eficient situația, a declarat duminică consilierul pe probleme de securitate al premierului ungar.

granita romania ungaria refugiati imigranti

Viktor Orban, premierul Ungariei: „Siguranța publică și traiul nostru netulburat de amenințări teroriste sunt în pericol. Aceasta este Europa! Este Elada, nu Persia! Este Roma, nu Cartagina! Este creștinătate, nu califat!”

CITEȘTE ȘI: Răzbunarea lui Gaddafi: Europa invadată de imigranţi

Măsurile anunțate de Budapesta vin în condițiile în care țările de pe așa numita rută balcanică a migrației au impus restricții drastice de tranzit. Duminică seara, după lăsarea întunericului, macedonenii au permis trecerea a 400 de pribegi, în marea lor majoritate femei și copii, blocați de zile întregi la granița cu Grecia.

CITEȘTE ȘI: ‘Ori trecem graniţa, ori murim aici!’ Cursă cu obstacole spre Europa pentru imigrați

granita romania ungaria refugiati imigranti

Refugiat sirian: „Nu ne aflăm aici doar ca să primim ceva de mâncat și de băut. Căutam un loc unde să ne stabilim, să începem o viață nouă.”

granita romania ungaria imigranti refugiati

Aproape 7 mii de migranți așteaptă în orașul de graniță Idomeni să primească acces pe teritoriul Macedoniei. Alte mii își duc zilele în centrele pentru refugiați din Atena. Locurile sunt supra-aglomerate, așa că autoritățile elene au trimis armata să ridice adăposturi temporare, iar feriboturile nu au mai adus la Atena migranți din insule.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*