(FOTO) Cine sunt românii răniţi în atentatul de la Nisa și care este stare lor de sănătate

  • Nicoleta Ungureanu
  • 15 iulie 2016
  • Externe

Au apărut noi informații despre cei doi români răniți în atentatul de la Nisa, iar conform acestora, cei doi au o stare stabilă și se află în afara oricărui pericol. Aceștia sunt soț și soție și provin din Buzău. Virgil (38 de ani) şi Mirabela (30 de ani).

Cuplul se afla la spectacolul de artificii împreună cu încă două rude, în seara atentatului, locuind de doi ani în Nisa. Cei doi buzoieni au fost spitalizaţi la un centru medical aflat la circa 7 kilometri distanţă de Nisa. Identitatea tinerilor nu a fost dată publicităţii de Ministerul Afacerilor Externe, dar familiile au fost deja anunţate în legătură cu starea lor.

Iniţial, după atac, cei doi s-au pierdut unul de celălalt. Ei s-au regăsit, în această dimineaţă, într-un salon al spitalului în care se află internaţi. Regăsirea a fost emoţionantă: el într-un scaun cu rotile, având fractură de membru inferior, ea aflată sub efectul sedativelor, răspunzându-i doar prin mişcări ale ochilor care confirmau că îl aude şi înţelege ce spune, scrie ştiridebuzau.ro.

Noul bilanț al victimelor atentatului de noaptea trecută de la Nisa este de 84 de morţi, dintre care 10 copii, şi peste 100 de răniţi dintre care 50 sunt în stare critică.

romani nisa

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *