Ultimele Știri

FOTO: Cele mai puternice imagini de mediu din anul 2015

poluare geamana Turnul bisericii e unul dintre ultimele semne vizibile ale satului Geamăna, un sat abandonat din România, care a fost inundat pentru a se crea un iaz de deşeuri toxice de la o mină de cupru. (Credit: Glyn Thomas)

12 imagini dintre cele înscrise la ediţia din acest an a competiţiei Environmental Photographer of the Year au fost lansate ca parte a celor 111 lucrări de artă fotografică finaliste, ce urmează a fi expuse, informează bbc.com.

Fotografii şi regizorii din peste 60 de ţări s-au înscris cu mai bine de 10.000 de lucrări. Competiţia este organizată de Chartered Institution of Water and Environmental Management (CIWEM) şi a fost lansată în 2007, cu scopul de a permite fotografilor să împărtăşească imaginile lor pe teme de mediu şi probleme sociale cu audienţe internaţionale. Şi astfel, să sporească înţelegerea noastră privind cauzele, consecinţele şi soluţiile pentru schimbările climatice şi inegalitatea socială.

O familie stă pe un platou de deşeuri în apropierea Port-Au-Prince, Haiti. (Credit: Giles Clarke)

O familie stă pe un platou de deşeuri în apropierea Port-Au-Prince, Haiti. (Credit: Giles Clarke)

Lucrările înscrise pentru ediţia 2015 a concursului au fost la cel mai înalt standard vreodată. Artiştii abordează subiecte care provoacă gândirea şi ne fac să ne punem întrebări cu privire la impactul nostru asupra planetei, atât ca indivizi cât şi ca societate umană”, a spus Nigel Hendley, unul dintre membrii juriului şi director executiv interimar al CIWEM. “Aşteptăm cu nerăbdare expoziţia din acest an, în cadrul căreia vom putea împărtăşi cu publicul aceste lucrări fantastice şi captivante”, a mai spus Hendley.

O expoziţie a acestor lucrări se deschide la Royal Geographical Society din Londra pe 22 iunie, şi va fi deschisă până pe 10 iulie. Apoi va începe un tur prin câteva locuri din păduri, susţinut de Forestry Commission England. Primul astfel de loc e Grizedale Forest Visitor Centre din Cumbria, unde expoziţia va fi deschisă între 18 iulie şi 7 septembrie.

Un pescar singuratic iese în timpul nopţii pentru a verifica plasele, în Vietnam 2014. (Credit: Hoang Long Ly)

Un pescar singuratic iese în timpul nopţii pentru a verifica plasele, în Vietnam 2014. (Credit: Hoang Long Ly)

Hayley Skipper, curator de dezvoltare a artei pentru Forestry Comission England, şi încă un membru al juriului au spus că au avut nevoie de “concentrare intensă” pentru a absorbi abilităţile fotografilor şi impactul şi contextul celor câteva mii de lucrări înscrise.

“Există un sentiment extraordinar de rezistenţă în multe dintre imaginile selectate anul acesta, cum noi toţi ne adaptăm la provocările şi condiţiile de mediu de pe tot globul”, au spus ei.

Câştigătorii diferitelor categorii vor fi anunţaţi în cadrul unei ceremonii private din 25 iunie.

Cladonia, o plantă care iluminează frumuseţea micro-biotopului dintr-o pădure din Statele Unite ale Americii. (Credit: Matthew Cicanese)

Cladonia, o plantă care iluminează frumuseţea micro-biotopului dintr-o pădure din Statele Unite ale Americii. (Credit: Matthew Cicanese)

Două femei au un salon de înfrumuseţare în coliba lor din Makoko – un oraş cu barăci construit pe laguna de la marginea lui Lagos, Nigeria. (Credit: Petrut Calinescu)

Două femei au un salon de înfrumuseţare în coliba lor din Makoko – un oraş cu barăci construit pe laguna de la marginea lui Lagos, Nigeria. (Credit: Petrut Calinescu)

Un “zid de nisip” uriaş înghite un oraş din Kuweit. Acest tip de furtună de nisip este de asmenea cunoscut sub numele de “haboob”, derivat din cuvântul arab pentru “vânt puternic”. (Credit: Rizalde Cayanan)

Acest „traseu de foc” arată unde se afla în 1987 partea din faţă a gheţarul Lewis care a dispărut rapid, de pe Muntele Kenya. (Credit: Simon Norfolk)

Acest „traseu de foc” arată unde se afla în 1987 partea din faţă a gheţarul Lewis care a dispărut rapid, de pe Muntele Kenya. (Credit: Simon Norfolk)

Ipan, un miner de sulf în vârstă de 27 de ani caută plăci de „aurul diavolului” în gazele toxice de la Kawah Ijen, un crater vulcanic din Indonezia. (Credit: Luca Catalano Gonzaga)

Ipan, un miner de sulf în vârstă de 27 de ani caută plăci de „aurul diavolului” în gazele toxice de la Kawah Ijen, un crater vulcanic din Indonezia. (Credit: Luca Catalano Gonzaga)

Lumea consumă un milion de pungi de plastic în fiecare minut. Aici, una dintre aceste pungi s-a încâlcit într-un tufiş mic de pe Bolivian Altiplano. (Credit: Eduardo Leal)

Lumea consumă un milion de pungi de plastic în fiecare minut. Aici, una dintre aceste pungi s-a încâlcit într-un tufiş mic de pe Bolivian Altiplano. (Credit: Eduardo Leal)

O familie din Chittagong, Bangladesh, se uită la televizor în timp ce aşteaptă ca un potop de maree să se retragă. Mareele devin tot mai frecvente, afectând case şi afaceri. (Credit: Jashim Salam)

O familie din Chittagong, Bangladesh, se uită la televizor în timp ce aşteaptă ca un potop de maree să se retragă. Mareele devin tot mai frecvente, afectând case şi afaceri. (Credit: Jashim Salam)

Un fost lucrător din supermarket-ul care acum e în paragină. Acesta s-a întors pentru a vedea rămăşiţele, în urma dezastruşui de la Fukushima, Japonia. (Credit: Carlos Ayesta and Guillaume Bression)

Un fost lucrător din supermarket-ul care acum e în paragină. Acesta s-a întors pentru a vedea rămăşiţele, în urma dezastruşui de la Fukushima, Japonia. (Credit: Carlos Ayesta and Guillaume Bression)

O frizerie singuratică din Turcia, cu sursa de energie electrică încă funcţională. (Credit: Hayri Kodal)

O frizerie singuratică din Turcia, cu sursa de energie electrică încă funcţională. (Credit: Hayri Kodal)

Un bărbat adună crabi din cartierul Satkhira din sud-vestul Bangladeshului. Aici nici un teren nu mai e cultivabil, din cauza salinităţii ridicate a solului. (Credit: Kazi Riasat Alve)

Un bărbat adună crabi din cartierul Satkhira din sud-vestul Bangladeshului. Aici nici un teren nu mai e cultivabil, din cauza salinităţii ridicate a solului. (Credit: Kazi Riasat Alve)

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.

*