Ultimele Știri

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiției a fost adus cu mandat la DNA

Ovidiu Puțura, fostul secretar de stat în Ministerul Justiției, a fost adus cu mandat la sediul Direcției Naționale Anticorupție.

Ovidiu Puțura este suspectat de trafic de influență și luare de mită.

În 17 ianuarie 2014, Ovidiu Puţura a fost numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei CFR. În aceeaşi zi, Ministerul Justiţiei preciza că Ovidiu Puţura poate fi, în paralel, şi secretar de stat în MJ şi membru în consiliul de administraţie al unei regii autonome, respectiv al CFR, după ce Guvernul a aprobat un memorandum în acest sens. Ministerul Justiţiei a transmis aceste precizări după ce presa a vehiculat, imediat după învestirea lui Ovidiu Puţura, că acesta nu poate fi membru în CA al CFR, deoarece are calitatea de judecător pe durata detaşării la MJ.

În iunie 2014, Ovidiu Puţura a fost sancţionat cu avertisment de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru că a deţinut, în paralel, funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al CFR şi pe cea judecător.

„În perioada în care am fost secretar de stat, am fost suspendat din magistratură, evident. Ei au avut o interpretare greşită a legii, de la ideea că am avut calitatea de judecător anterior şi ulterior numirii în funcţia de secretar de stat şi, astfel, aş fi fost incompatibil”, spunea fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*