Fostul premier Victor Ponta a fost audiat la DNA Ploieşti în dosarul deputatului Sebastian Ghiţă

ponta

Fostul premier Victor Ponta a ajuns, luni dimineaţă, la DNA Ploieşti, el afirmând că a fost chemat ca martor, fără preciza în ce dosar, surse judiciare spunând că este vorba despre cel mai nou dosar al deputatului Sebastian Ghiţă, plasat sub control judiciar pe cauţiune.

UPDATE: Fostul premier Victor Ponta a plecat, luni, în jurul orei 11.00, de la DNA Ploieşti, unde a fost audiat aproximativ o oră, el afirmând că a spus tot ce ştie, potrivit unor surse judiciare el fiind audiat în cel mai nou dosar al deputatului Sebastian Ghiţă, plasat sub control judiciar pe cauţiune.

La ieşirea din sediul Parchetului, Victor Ponta a spus din nou că a fost citat ca martor, fără a preciza însă despre ce dosar este vorba şi afirmând doar: „Am spus tot ce ştiu”.

Fostul premier Victor Ponta a ajuns la DNA Ploieşti luni, în jurul orei 9.50, el afirmând că a fost chemat ca martor, fără a preciza despre ce dosar este vorba.

Victor Ponta a ajuns la DNA Ploieşti în jurul orei 9.50, iar la intrarea în sediul instituţiei a declarat că a fost citat ca martor, fără a preciza în ce dosar.

Potrivit unor surse judiciare, fostul premier a fost citat ca martor în dosarul în care DNA a început urmărirea penală a deputatului Sebastian Ghiţă. În acest dosar sunt cercetaţi şi adjunctul şefului Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, Liviu Tudose, arestat preventiv, fostul adjunct al acestui Parchet Aurelian Mihăilă, aflat sub control judiciar, fostul şef al Poliţiei Prahova Viorel Dosaru şi fostul şef al DGA Prahova Constantin Ispas, ambii aflaţi în arest preventiv.

Numele fostului premier Victor Ponta este menţionat în dosarul în care cei doi procurori şi poliţişti de rang înalt din Prahova sunt cercetaţi de DNA Ploieşti pentru fapte de corupţie, numele lui Ponta apărând în contextul în care i-ar fi promis adjunctului şefului Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, Liviu Tudose, avansarea într-o funcţie de conducere în schimbul furnizării unor informaţii.

Potrivit unor surse judiciare, în cursul anului 2014, deputatul prahovean Sebastian Ghiţă i-ar fi făcut procurorului Liviu Tudose, la acea vreme şef al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, legătura cu Victor Ponta, iar în acest context Ponta i-ar fi promis lui Tudose avansarea într-o funcţie de conducere în cadrul Departamentului de Luptă Antifraudă în schimbul ”sprijinului informativ”. În rechizitoriul DNA se face referire şi la faptul că Ghiţă i-ar fi cerut procurorului prahovean sprijin în sensul furnizării unor informaţii legate de dosare în care ar fi putut fi cercetat Mircea Cosma, liderul PSD Prahova şi şeful Consiliului Judeţean. Mai mult, în rechizitoriu se menţionează că cei trei ar fi mers împreună la petreceri. Numele lui Liviu Tudose a apărut iniţial în legătură cu presupusul ajutor acordat de mai mulţi magistraţi şi poliţişti prahoveni lui Răzvan Alexe, patron al mai multor firme şi cunoscut drept un apropiat al lui Mircea Cosma.

Săptămâna trecută, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, pentru o perioadă de 60 de zile, din 31 martie, faţă de Sebastian Ghiţă, acuzat de două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, două infracţiuni de dare de mită, şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. 

Victor Ponta s-a mai prezentat la DNA Ploeşti şi în 3 decembrie 2015, când a fost citat tot ca martor în dosarul în care cumnatul său Iulian Herţanu a fost trimis în judecată pentru fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *