Fostul ministru Constantin Niță este trimis în judecată de DNA

Fostul ministru al Energiei, Constantin Niță, este trimis în judecată de DNA, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În urmă cu două zile, procurorii anticorupție au pus sechestru pe averea fostului ministru al Economiei.

Acesta este acuzat de trafic de influență, dar și de faptul că ar fi primit șpagă aproape o jumătate de milion de lei pentru a pune o vorbă bună la primarul Iașiului, pentru încheierea unui contract, însă susține că este nevinovat și ca nu întelege ce amestec are în tot acest scandal de corupție.

În cursul anului 2013, Niță Constantin, deputat în Parlamentul României și, la data faptei, ministru al Energiei, i-a solicitat unui om de afaceri (denunțător) un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu. Comisionul a fost pretins de Niță Constantin în schimbul exercitării influenței sale asupra primarului de municipiu și a promisiunii că interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea și buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri.

Potrivit înțelegerii, urma ca suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) să îi fie remisă lui Niță Constantin în două forme: parțial cash și parțial printr-un contract de consultanță fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul lui, conform Evz.ro.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *