Fostul director al CFR Călători a fost numit șef peste spațiile verzi. Averea în valoarea de 1,4 milioane de euro a acestuia a fost confiscată în urmă cu doi ani

  • Nicoleta Ungureanu
  • 25 august 2016
  • Politică

Fostul director al CFR Călători, Alexandru Noapteş, a fost numit acum câteva săptămâni director adjunct peste spaţiile verzi din Sectorul 1 al Capitalei. Averea acestuia în valoare de 1,4 milioane de euro a fost confiscată în luan decembrie a anului 2014.

Pe site-ul Administraţiei Domeniului Public al Sectorului 1, Alexandru Noapteş este trecut ca director-adjunct, iar director general este Marian Marinescu, proaspăt numit şi el. Acesta urmează să gestioneze un buget de peste 80 de milioane de euro anual.

Noul şef al ADP Sector 1 a declarat în exclusivitate pentru Digi24 că va modifica organigrama instituţiei, astfel încât Alexandru Noapteş să aibă în subordine toate direcţiile importante.

El se va ocupa de serviciul mecanizare, serviciul drumuri, de serviciul spaţii verzi, compartimentul auto, parcările, semnalizările rutiere şi să vedem ce-i mai dau să facă”, a declarat Marian Marinescu, director general al ADP Sector 1.

Alexandru Noapteş va avea în subordine doar două direcţii.

Strict juridic o să fie strict la mine contabilitatea, resursele umane clar o să fie la mine, achiziţiile publice… ori la mine, ori la el, vedem cum că şi ăsta e un serviciu destul de greu, biroul de inspecţie probabil o să fie la el, îl dau la el”, a declarat Marian Marinescu.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *