Fost director CIA: Trump riscă să genereze riscuri de securitate, să fie perceput „agent al Rusiei”

  • Adelina Mitrache
  • 6 august 2016
  • Externe
donald trump

Donald Trump riscă să genereze riscuri pentru securitatea naţională a SUA dacă va fi preşedinte, afirmă, într-un editorial publicat în cotidianul The New York Times, fostul director interimar al CIA Michael Morell, sugerând că, fără să vrea, candidatul republican se transformă în „agent al Rusiei”.

„Nu sunt nici membru al Partidului Democrat, nici al Partidului Republican. În cei 40 de ani de când merg la vot, am votat candidaţi ai ambelor formaţiuni. În calităţile mele oficiale, am păstrat mereu tăcerea despre preferinţele mele privind preşedintele”, afirmă Michael Morell, fost director adjunct şi director general interimar al Agenţiei Centrale de Informaţii, într-un editorial intitulat „Am condus CIA, acum o susţin pe Hillary Clinton”.

„Pe 8 noiembrie, voi vota cu Hillary Clinton. (…) Două argumente solide m-au adus la această decizie. În primul rând, doamna Clinton este puternic calificată pentru a fi comandant suprem al forţelor armate americane. (…) Am încrederea că va îndeplini cea mai importantă îndatorire a unui preşedinte – menţinerea securităţii Statelor Unite. În al doilea rând, Donald Trump nu doar că nu are calificarea pentru acest post, dar ar putea reprezenta o ameninţare la adresa siguranţei naţionale”, explică Michael Morell în articolul de opinie publicat în cotidianul The New York Times.

„Am lucrat patru ani cu doamna Clinton când deţinea funcţia de secretar de Stat, de cele mai multe ori întâlnindu-ne în sala de şedinţe pentru situaţii de criză de la Casa Albă. La toate aceste reuniuni foarte importante, am observat că Hillary Clinton este foarte pregătită, orientată spre detalii, raţională, interesată şi dispusă la modificarea unei poziţii dacă i s-ar fi prezentat argumente solide”, explică Michael Morell, director în cadrul CIA în perioada 2010-2013.

„În contrast puternic cu Hillary Clinton, domnul Trump nu are experienţă în materie de securitate naţională. Mai mult, însuşirile de caracter pe care le-a afişat în campanie sugerează că ar fi un comandant suprem slab, chiar periculos. (…) Domnul Trump a avut poziţii favorabile intereselor ruse, nu americane, pronunţându-se în favoarea activităţilor ruse de spionare a SUA, susţinând anexarea regiunii Crimeea şi semnalând că ar accepta o posibilă invazie rusă în ţările baltice. În terminologia serviciilor secrete, noi am spune că preşedintele Vladimir Putin l-a recrutat pe Donald Trump ca agent fără voie al Rusiei”, subliniază Michael Morell.

Donald Trump a îndemnat Rusia şi China, săptămâna trecută, să obţină emailurile dispărute din serverul adversarei sale democrate, Hillary Clinton, şi să le facă publice. Ulterior, candidatul republican la preşedinţia SUA a revenit asupra îndemnului, explicând că era doar ironic. Recent, Donald Trump s-a expus unor critici dure din cauza polemicilor cu familia unui militar musulman decedat în Irak. În plus, de-a lungul campaniei, Trump a formulat o serie de propuneri controversate, precum interzicerea venirii imigranţilor musulmani în Statele Unite, construirea unui zid la frontiera cu Mexicul şi reconfigurarea relaţiilor cu NATO, Japonia şi Coreea de Sud.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *