Ultimele Știri

FOCUS: Românii care muncesc în Marea Britanie, îngrijoraţi de Brexit

brexit marea britanie anglia uniunea europeana steag

Românii care muncesc în Marea Britanie nu vor ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, fiind îngrijoraţi de efectul pe care acest scenariu îl va avea asupra liberei circulaţii, dar şi de creşterea taxelor. Dacă insularii vor spune însă «NU» Uniunii Europene, unii dintre ei sunt pregătiţi să se întoarcă acasă.

Claudiu Avram are 32 de ani şi lucrează în Londra de circa 10 ani, ca manager proiecte în amenajări interioare. Are drept de vot şi va vota joi la referendum pentru rămânerea Marii Britanii în UE.

”Părerile sunt împărţite, dar multor englezi le este teamă de faptul că, în eventualitatea unei ieşiri din UE, economia ţării ar avea de suferit, cel puţin o perioadă. Din punctul de vedere al românilor, probabil că mulţi vor fi afectaţi, mai ales cei care se află de puţin timp în Marea Britanie. Pe mine, personal, nu cred că m-ar afecta o decizie de a ieşi din UE. Eu am drept de vot de peste 7 ani, voi merge să votez pentru rămânerea în UE. Cred că ar fi mai bine aşa, din punct de vedere al relaţiilor cu Europa, cu lumea, din punct de vedere al economiei, dar şi al libertăţii de mişcare, pentru că toate sunt legate între ele”, a spus Avram.

Acesta consideră că englezii, mai ales cei tineri, s-au obişnuit să facă parte din UE, beneficiind de toate drepturile care decurg din acest statut al Marii Britanii.

”Marea Britanie are mai multe beneficii ca stat membru al UE şi poate implementa anumite politici în domeniul sănătăţii şi educaţiei fără să ceară acordul UE. Mergem spre libertate şi democraţie, nu spre restricţii, izolare şi blocaje. Cred că ieşirea din UE ar fi un lucru negativ. Nu ştim cum va fi, nu avem de unde să ştim cum va fi în afara UE, dar ceea ce ştim sigur este cum e să fii în UE. Speră să nu avem de suferit mai apoi în cazul în care se votează ieşirea din UE”, a mai spus Claudiu Avram.

Originară din Slatina, judeţul Olt, Amada Udreş locuieşte în Londra de zece ani, unde lucrează în domeniul producţiei textile. Ea a declarat, pentru MEDIAFAX că imigranţii români sunt îngrijoraţi de rezultatul referendumului de joi, în care cetăţenii britanici trebuie să decidă dacă vor ca ţara lor să rămână în continuare în Uniunea Europeană sau nu.

„Din păcate, mulţi britanici nu înţeleg implicaţiile economice şi financiare şi sunt influenţaţi de campania agresivă condusă de «Leave Camp». Câţiva dintre colegii mei de serviciu vor vota «Leave», iar justificarea lor este să recâştige controlul asupra imigraţiei, legislaţiei interne şi resurselor financiare. Alţi colegi, cei mai inteligenţi, vor vota «Remain» pentru că le este teamă că ieşirea din U.E. va genera o criză economică ce va dura ani de zile. De asemenea, cei care sunt pentru rămânere în Uniune înţeleg că pentru a avea comerţ cu U.E., Marea Britanie va trebui să plătească în continuare taxe la U.E. şi să accepte legi europene, inclusiv migranţii europeni”, a declarat Amada Udreş.

Ea a adăugat că o eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar afecta-o direct, deşi la acest moment sunt doar speculaţii cu privire la statutul migranţilor.

„Cum mă va afecta pe mine o eventuală ieşire? Păi, în primul rând, libera circulaţie dispare, va trebui să trec prin control vamal de fiecare dată. Nu se ştie exact care vor fi regulile pentru imigranţi. Se vorbeşte că cei care locuiesc aici de 10 ani nu vor fi afectaţi, dar nu ştie nimeni cu certitudine. Rămâne de văzut dacă se aplică regula pe care o au acum pentru imigranţii non-UE – există un minim de venit de 35.000 lire pe an care trebuie îndeplinit, altfel nu ai dreptul să rămâi în Marea Britanie. Dar astea sunt speculaţii, nu este nimic sigur. Dacă se votează ieşirea, au doi ani la dispoziţie să facă o nouă legislaţie pentru imigranţi”, a mai spus Amada Udreş.

Dragoş Zdrânc, un tânăr de 27 de ani din Alba Iulia care s-a întors recent din Marea Britanie după ce a lucrat un an şi jumătate în comerţ, crede că ieşirea acestei ţări din Uniunea Europeană ar avea mai multe dezavantaje decât avantaje.

”Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană are atât părţi pozitive, cât şi părţi negative, însă, per total, cred că ar fi mai bine să rămână. În Londra, de pildă, sunt mulţi imigranţi care fac munca de jos. Această muncă nu o fac şi englezii, iar dacă Marea Britanie ar ieşi din UE, numărul imigranţilor ar scădea foarte mult, ceea ce ar duce, implicit, şi la scăderea economiei”, a spus acesta.

Dragoş mai spune că Marea Britanie este o ţară stabilă din punct de vedere economic, care este însă trasă în jos de unele politici ale Uniunii Europene. El a catalogat experienţa trăită în Marea Britanie ca fiind ”una extraordinară”, însă, dacă ar fi să o ia de la capăt, nu ar mai alege să lucreze în străinătate.

Dacă Marea Britanie va spune «NU» Uniunii Europene, nu puţini sunt românii care şi-au făcut deja bagajele pentru a se întoarce în ţară. Cei care au însă deja o afacere în Regatul Unit nu îşi fac griji. De exemplu, Magda, o tânără de 33 de ani din Galaţi, stabilită de peste opt ani în Birmingham, şi-a deschis o frizerie românească în zonă şi nu se gândeşte cu teamă la referendumul de joi.

”Cred că nu vor ieşi din UE, dar dacă vor ieşi, o să fie greu pentru Anglia să se redreseze. Nu are de ce să îmi fie frică, pentru că cei care muncesc şi sunt aici nu e un pericol. Va fi greu, într-adevăr, pentru cei care vor să vină după sau pentru cei care au venit aici pentru ajutoarele sociale”, a declarat Magda.

Ruxandra Tutunaru, o tânără de 39 de ani din Craiova, lucrează de doi ani ca gestionar la un magazin românesc din Birmingham. S-a mutat cu întreaga familie în Marea Britanie şi spune că nu regretă alegerea făcută. Nici nu se opune însă ieşirii din Uniunea Europeană.

”Cunosc români cărora le este teamă, au bagajele făcute. Sunt prost informaţi. Chiar daca va ieşi din UE, cu siguranţă va dura cel puţin doi ani până când ar putea fi luate măsuri. Probabil vor fi ceva restricţii, cum ar fi să ai minim patru ani aici şi apoi poţi aplica pentru beneficii. Teamă nu îmi este pentru că am copilul la şcoală, soţul lucrează la o companie englezească şi suntem plătitori de taxe. Noi plătim taxe de 100 de lire pe lună, acesta este impozitul pe casă, plus chiria, asigurarea la maşină, utilităţi. Eu lucrez cu contract. Toţi românii care au dreptul la vot spun că vor vota pentru ieşire”, a declarat Ruxandra Tutunaru.

Carla Avram se află în Marea Britanie împreună cu soţul şi cele două fiice.

“Comunitatea românească din Marea Britanie priveşte cu oarecare îngrijorare situaţia după Brexit, însă premierul David Cameron a dat asigurări că în cazul în care rezultatul va fi pentru ieşirea din UE, rezidenţii care au job stabil, plătesc taxe, studiază, au copii înscrişi la şcoală, nu vor fi afectaţi. Sincer, nu cred să avem probleme, noi, familiile de români care avem job-uri aici şi plătim taxe aici. Vor fi afectaţi cei care nu muncesc, trăiesc din beneficiile date de statul englez, etc. Dar vor fi schimbări majore în toate domeniile în cazul ieşirii din UE” spune Carla Avram, care e şi studentă la jurnalism şi PR la „University of Bedfordshire”, Luton.

Ovidiu Obadă, de profesie barman în Llandeilo, este în Anglia împreună cu soţia, care este însărcinată în trei luni. Spune că n-ar avea o problemă să se întoarcă în România.

„Şi aşa noi ne gândeam să ne întoarcem acasă. Avem un copil în România care acum stă cu bunicii, dar îl aşteptăm pe cel de-al doilea şi am vrea să stăm acasă. Într-adevăr, financiar ne descurcăm mai greu în România, mai ales la noi, în sudul ţării, în Craiova, este greu să îţi găseşti un job, dar măcar eşti acasă. Şi dacă va fi nevoie să continui în Anglia nu cred că vor fi probleme. Am contract pe perioadă nedeterminată şi lucrez aici de mai bine de un an”, crede Ovidiu.

Cosmina Albişoru lucrează de doi ani şi şase luni în industria alimentară, în controlul calităţii, iar prietenul ei este şofer tot de atât timp.

„Pe noi nu ne afectează pentru că noi avem contracte. Am vorbit cu unii care s-au întors în ţară şi ziceau că trebuie să îşi facă paşapoarte că altfel nu pot să mai intre. În rest nu ştiu nimic. Doar că o să fie alegeri”, crede Cosmina.

Cetăţenii britanici sunt chemaţi joi să aleagă între solidaritatea cu popoarele europene şi interesele naţionale, într-un referendum convocat de premierul David Cameron din raţiuni populiste care însă s-ar putea întoarce împotriva liderului conservator britanic.

Cetăţenii britanici sunt chemaţi la urne pentru a decide dacă asumă responsabilitatea solidarităţii în cadrul Uniunii Europene sau optează pentru o abordare individualistă, de tip naţionalist.

Marea Britanie a devenit membră a comunităţii europene în anul 1973, având o serie de beneficii economice şi politice de pe urma apartenenţei la UE. În plus, Marea Britanie a avut permanent un statut privilegiat în Uniunea Europeană, refuzând să devină membră a zonei euro şi a Spaţiului de circulaţie fără frontiere Schengen. De aproape zece ani, Marea Britanie a optat să facă excepţie şi de la aplicarea Cartei UE pentru Drepturi Fundamentale, astfel că instanţele britanice nu au ca referinţă cadrul juridic european. De asemenea, Londra are un statut special şi în privinţa contribuţiilor la bugetul comunitar.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*