Ultimele Știri

FMI avertizează: Nu vom finanţa Grecia, dacă ratează plata de pe 30 iunie

christine lagarde grexit

FMI nu va mai finanţa Grecia dacă autorităţile de la Atena nu vor plăti datoria de aproape 1,6 miliarde de euro scadentă pe 30 iunie, a declarat directorul general al instituţiei, Christine Lagarde

Lagarde a afirmat, într-un interviu acordat BBC, că referendumul programat pe 5 iulie va cere grecilor să analizeze propuneri ale creditorilor care nu mai sunt luate în considerare.

„Nu pot vorbi despre programul cu FMI, care este în derulare, dar programul de finanţare convenit cu Uniunea Europeană expiră pe 30 iunie. Cel puţin din punct de vedere legal referendumul se va referi la propuneri şi aranjamente care nu vor mai fi valide”, a explicat şefa Fondului.

Dacă Grecia nu va plăti FMI datoria de aproape 1,6 miliarde de dolari scadentă pe 30 iunie nu va mai avea acces la finanţare până nu îşi achită datoriile, a explicat Lagarde, reiterând politica instituţiei financiare în domeniul arieratelor.

FMI nu va ajuta nici băncile elene, pentru necesarul imediat de lichidităţi, care va trebui acoperit de Banca Centrală Europeană şi Banca Greciei.

Grecia se află în pragul falimentului, iar negocierile dintre autorităţile de la Atena şi oficialii de la Atena au eşuat din cauza diferenţelor de opinie legate de reformele în domeniul pensiilor şi taxelor şi a credibilităţii planului elen de îndeplinire a ţintelor fiscale.

Negocierile ar putea fi reluate dacă votaţii greci îşi vor contrazice liderii şi vor dori să rămână în zona euro, a precizat Lagarde.

„Dacă răspunsul va fi da, vrem să rămânem în zona euro, vrem să facem parte din uniunea monetară, vrem să refacem economia, să fim sustenabili pe termen lung, atunci vom mai încerca” a spus şefa FMI.

Parlamentul grec a aprobat în această dimineaţă planurile premierului Alexis Tsipras de a organiza un referendum, la 5 iulie, pe tema propunerilor de reforme ale creditorilor internaţionali ai Greciei.

Tsipras a declarat, chiar înaintea votului, că propunerile creditorilor reprezintă un „ultimatum jignitor” şi a apreciat că respingerea pachetului prin referendum va consolida poziţia de negociere a Greciei.

Parlamentari greci la bancomatCitește și: După ce au votat pentru referendum, parlamentarii greci au stat la coadă la bancomat

 

 

Partenerii din zona euro au criticat anunţul lui Tsipras privind referendumul şi au respins încă de sâmbătă, în cadrul unei reuniuni la Bruxelles, cererea Greciei de prelungire a programului de ajutor dincolo de data-limită de 30 iunie.

Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul internaţional de finanţare de 240 de miliarde de euro care expiră pe 30 iunie. În lipsa fondurilor, statul elen riscă să nu plătească o datorie de 1,54 de miliarde de euro cătrre FMI, scadentă în aceeaşi zi.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*