Ultimele Știri

Flavius Stoican rămâne în „haită: „Am refuzat o ofertă din Arabia Saudită”

Flavius Stoican a fost ofertat de echipa de pe locul 11 din campionatul Arabiei Saudite, Al-Raed. Antrenorul lui Dinamo i-a refuzat însă pe arabi, care i-au oferit un salariu lunar de 25.000 de euro. „Au fost discuţii, dar le-am pus capăt. Am considerat că deocamdată nu este momentul ca eu să fac un pas în altă ţară. Mai am mult de muncă la Dinamo şi sper să o duc la bun sfârşit. Atâta timp cât am conştientizat că treaba mea este aici, că am reuşit să construiesc o familie alături de aceşti jucători, sunt convins că am luat decizia corectă. Eu îmi doresc să ajung cu această echipă să ne bucurăm la finalul campionatului, să ajungem pe podium, acolo unde îşi doresc toţi suporterii, iar la anul, de ce nu, şi mai bine”, a spus Stoican.

Cu antrenorul dinamovist în prim-plan, fotbaliștii grupării din Ștefan cel Mare au fost la Școala nr. 51 din Capitală, acolo unde au creat așa-zisa…”Ora Dinamo”. A fost de fapt o acțiune  de imagine a clubului, la  care jucătorii dinamoviști au fost asaltați pentru poze și autografe de elevi. Urmăriți mai jos o galerie foto de la acest eveniment.

Fotoreporter: Alexandru Matei

IMG_5522

IMG_5527

IMG_5534

IMG_5536

IMG_5539

IMG_5543

IMG_5549

IMG_5563

IMG_5566

IMG_5571

IMG_5572

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*