Firea: Şcolile din Bucureşti, închise toată săptămâna! Universitățile ar putea suspenda cursurile

firea

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, luni seară, că şcolile din Bucureşti vor fi închise toată săptămâna din cauza vremii nefavorabile, cursurile urmând să fie reluate lunea viitoare. 

”Ar fi foarte grav, ca după ce i-am protejat pe copii două zile, să îi scoatem în ger năprasnic.”, a declarat Gabriela Firea.

Temperaturile vor fi, în noaptea de luni spre marţi, de minus 18 – minus 20 de grade, iar în zona preorăşenească vor ajunge la minus 23 de grade, ce reprezintă maximul de temperaturi negative din această iarnă, a anunţat, luni, reprezentantul Administraţiei Naţioanale de Meteorologie, Gabriela Băncilă, la comandamentul de iarnă de la Primăria Capitalei. 

„ANM va emite o actualizare a atenționării anterioare — cod galben de ger, pe parcursul acestei dimineți, iar acest lucru presupune pentru zona municipiului București intrarea sub incidența codului portocaliu de ger încă de astăzi. Această avertizare cod portocaliu va fi emisă la ora 10,00. Presupune pentru Capitală o temperatură, astăzi, sub pragul gerului, în jurul a minus 11 grade, la noapte va fi maximum de intensitate a temperaturilor negative din această perioadă geroasă și mă refer la o minimă termică în jurul a minus 20 — minus 18 grade. (…) Mâine, se va menține codul portocaliu pentru ger persistent în Capitală”, a declarat reprezentantul ANM.

„M-am consultat cu domnul ministru al Educaţiei, cu inspectorul şcolar general, cu domnul prefect, cu primarii de sectoare, cu medici, cu părinţi şi concluzia este una foarte clară. Având în vedere condiţiile meteo vitrege, şcoala ar putea să înceapă vineri în Capitală, ceea ce ar fi neplăcut, pentru că e zi de final de săptămână, aşa că am luat decizia ca toate cursurile să înceapă luni, 16 ianuarie”, a anunţat, luni seară, Gabriela Firea.

Primarul Capitalei a precizat că universităţile vor lua propriile decizii în privinţa suspendării cursurilor, în virtutea autonomiei universitare.

„În privinţa universităţilor, aşa cum ştiţi, există autonomie universitară şi fiecare universitate va lua propria decizie şi o va anunţa pe site-ul facultăţilor”, a mai spus Firea.

Ea a adăugat că şi în judeţul Ilfov se va lua o decizie similară.

„În această perioadă, nu era o perioadă de predare, de lecţii, de materie, ci o perioadă de evaluare. Toată această perioadă de evaluare va fi continuată”, a precizat primarul Capitalei.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *