Ultimele Știri

Financial Times: Alexis Tsipras a acceptat oferta creditorilor internaționali

alexis-tsipras-570

Premierul elen Alexis Tsipras va accepta toate condiţiile impuse de creditorii internaţionali, aşa cum au fost ele stabilite la sfârşitul săptămânii trecute, cu doar câteva schimbări minore, potrivit unei scrisori trimise de primul ministru al Greciei, marţi noapte, către Comisia Europeană, FMI şi Banca Centrală Europeană, şi obţinută de Financial Times.

Scrisoarea de două pagini, trimisă şefilor Comisiei Europene, FMI şi Băncii Centrale Europene, dezvoltă solicitarea surprinzătoare de marţi, de prelungire a programului de susţinere care a expirat şi de acordare a unuia nou, în valoare de 29,1 miliarde de euro.

Informaţiile referitoare la scrisoare au dus la creşterea indicelor bursieri. Indicele FTSE 100 al bursei londoneze este în urcare cu 1,07%.

Marţi, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a făcut o ofertă de acord de ultim moment autorităţilor de la Atena, în care premierul elen Alexis Tsipras ar fi trebuit să accepte în scris condiţiile propuse duminică de creditori şi să susţină votul în favoarea programului de reforme la referendumul de pe 5 iulie.

Oferta publicată duminică de creditori include propunerea Greciei ca taxa pe valoare adăugată pentru hoteluri să fie de 13% şi nu de 23% aşa cum solicitau anterior instituţiile europene.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*