Ultimele Știri

File din istoria Iașiului

Prin pieţele şi berãriile din alte vremuri

În primele decenii ale secolului al XIX-lea a început sã se punã cu deosebitã insistenţã problema amenajãrii pieţelor necesare comerţului în Iaşul acelor vremuri. La 19 februarie 1813 a început sã se cerceteze unde a fost în vremurile mai vechi piaţa în care se vindea peşte, carne de porc, lapte, brînzã şi alte alimente. Totodatã, se dorea a se şti dacã acele pieţe nu au fost în mijlocul oraşului, pentru a vãtãma aerul sau pentru a acumula murdãrie, împiedicînd astfel circulaţia normalã a locuitorilor.

Dupã mai multe hotãrîri de amplasament al pieţei, care nu au fost respectate, boierul Petrache Sturza, mare vistier, şi-a fãcut nişte dughene lîngã Sf Vineri (undeva în apropierea actualei Hale Centrale). Atunci s-a hotãrît ca piaţa sã fie înfiinţatã acolo. şi, cum nu se putea ca în jurul acestei pieţe, precum şi în jurul celor înfiinţate mai tîrziu, sã nu existe cîrciumi şi berãrii, acestea au înflorit de-a lungul vremii, dar unele dintre ele au şi dispãrut în negura timpului.

Precupeţi, cornişonişti şi zarzavagii

Cînd zorile erau încã tulburi, iar lumina dimineţii dãdea lupte grele cu întunericul nopţii, culegãtorii de balegã, în poziţia strîngãtorului de barabule, apucau fãrã jenã „materia” pe care o adunau în saci soioşi de cînepã. Marfã scumpã, pentru cã aceste rãmãşiţe erau un bun ce merita recoltat chiar dacã nu aveau sã sleiascã decît un perete de bordei mîncat de intemperii. şi aceastã activitate trebuia fãcutã repede pentru cã dintr-o parte a uliţei se auzea scîrţîitul osiilor carelor şi cãruţelor care începeau sã vinã cu marfã la piaţã. Roţile scîrţiau sub greutatea sacilor cu fãinã, legume, cherestea şi lemne de foc. Dar asta nu era tot. Piaţa se îndestula cu lapte, brînzã, smîntînã şi unt. La toate acestea se adãugau carnea de porc şi de vitã, care era cãsãpitã pe un trunchi gros de copac, dar şi butoaiele cu peşte proaspãt sau sãrat.

Dis-de-dimineaţã, încã toropiţi de somn, aciuaţi pe sub tarabe, mai zãceau cei care-şi scriserã cu o searã în urmã pe tãlpile papucilor ponosiţi, „caut de lucru”. Precupeţii încep sã-şi etaleze marfa, zarzavagii şi cornişoniştii scot la ivealã produse proaspete, iar piaţa începe sã zumzãie şi sã se umple de norod. şi pentru cã drumul la tîrg a fost lung, iar şederea în piaţã nu va fi scurtã, unii percupeţi îşi pun burta la cale pentru ziua întreagã. Un ţoi de secãricã, cîteva mãsline, o scrumbie şi un codru de pîine sînt nu binevenite, ci necesare.

Cînd soarele obosit de atîta mers cãtre apus se lasã sã alunece uşor în spatele dealurilor, oamenii mulţumiţi cã şi-au vîndut marfa îşi numãrã liniştiţi gologanii. Unii, cu cãruţele uşurate, se îndreptã spre locurile de unde au venit. Alţii mai zãbovesc o vreme la un gît de rachiu şi o halbã cu bere în una din cîrciumele din jurul pieţei.

Hai, la bâlci!

Pe la începutul anilor ‘60, Piaţa Halei era o clãdire din fier cu creste filigranate, în care atunci cînd intrai ştiai cu ochii închişi, dupã miros, unde se afla secţia de brînzã, de carne şi de peşte. şi era foarte frecventatã de ieşeni. Uneori, pe tãpşanul din faţa Halei se instala bîlciul. „Lanţurile” erau una din marile atracţii ale bîlciului. Nu era altceva decît o maşinãrie rotitoare, de cupola cãreia atîrnau nişte lanţuri la capãtul cãrora erau legate nişte scãunele. În sunetul cunoscutei muzici de la bîlci, fete şi bãieţi se învîrteau nebuneşte în strigãtele şi uralele celor de pe margine. şi asta nu era totul. Oamenii se holbau „ca la bîlci” la Fraţii Siamezi, la Femeia cu Barbã, la clovnii cei simpatici şi la caii albi şi frumoşi. Se fãcea linişte cînd fetele frumoase de la „trapez”, cu zîmbetul pe buze, fãceau exerciţii ce le tãia rãsuflarea privitorilor. Azi vechea Halã nu mai este, iar bîlciul a murit şi el.

Noctambulii de la Traian

Un loc plin de dughene era pe la mijlocul secolului al XIX-lea şi amplasamentul actual al Pieţei Unirii. Rolul decisiv în transformarea locului l-a avut Scarlat Pastia, unul din primarii Iaşului acelor vremuri, care a dãrîmat dughenele şi a ridicat Hotelul Traian. Tot Pastia a transformat hanul Bacalu în Hotelul România. De altfel, ca proprietar al locaţiei, el a decis sã transforme restaurantul în salã de spectacole, dupã ce în 1888 un incendiu mistuise Teatrul de la Copou. Piaţa a fost marcatã de noi construcţii, restaurante şi berãrii unde cîntau orchestrele de renume ale vremii. Unul dintre hotelurile renumite era Adolf Buch, unde îi plãcea lui Caragiale sã tragã atunci cînd venea la Iaşi.

Sigur cã una din marile atracţii ale locului o constituia şi Hotelul Traian. Restaurantul era tot timpul plin pentru cã preţul unei mese copioase, cu trei feluri de mîncare şi desert la care se adãuga şi un sfert de vin, era doar trei lei. În corpul clãdirii funcţiona şi o cafenea unde cei prinşi de nãravul tutunului se desfãtau în linişte.

Vara, terasa hotelului era mai tot timpul ticsitã de muşterii. Aici îşi gãseau locul pasionaţii de table, dar şi noctambulii incorigibili care nu-şi puteau permite luxul unei petreceri la Bolta Rece, Tanasache sau Pavilion. Consumau cîte o ceaşcã de cafea cu lapte, în schimbul sumei de 50 de bani. Cu aceasta stomacul noctambulilor era satisfãcut, dar gîtlejul lor rãmînea veşnic însetat.

La o bere „La trei calici”

Aşa cã, pentru a-şi potoli setea permanentã, exista şi o berãrie pentru buzunare mai subţiri, gãzduitã de Hotelul Traian. Aflatã în partea dinspre strada Lãpuşneanu, berãria „La trei calici” era deţinutã de trei prieteni. Localul impresiona clienţii prin spaţiul generos, amenajat cu mult bun gust. Din pãcate berãria a avut o existenţã scurtã. Cei trei proprietari, mari curtezani, cheflii şi galantoni, şi-au mîncat şi bãut la iuţealã agoniseala în compania frumoaselor cucoane şi a numeroşilor prieteni. Dar restaurante şi berãrii s-au tot construit, atît pe fosta stradã a Unirii, cît şi pe strada Lãpuşneanu.

Fantomele în cãmeşoi

Pe la 1903 s-a înãlţat pe strada Lãpuşneanu o cofetãrie – berãrie. Localul era elegant şi în spatele construcţiei s-a amenajat un teatru de varã cu scenã şi cabine şi cu toate acareturile necesare. Locaţia devenea prin 1910 Coloseul Bragadiru. Faima i-a crescut şi mai mult cînd în grãdina de varã a început sã se proiecteze filme. Succesul nu a durat prea mult pentru cã într-o zi un foc izbucnit în ghereta aparatelor a pus capãt faimei.

Mai tîrziu, aici s-a deschis cinematograful Mircea, dar nici acesta nu a avut zile multe fiind şi el mistuit de un incendiu.

Prin 1922 un inginer întreprinzãtor a construit în acel loc o berãrie şi un cinematograf modern. Noua berãrie, Astoria, nu a rezistat nici ea decît pînã în 1926, cînd un alt incendiu i-a pus capãt.

S-a înfiinţat apoi, berãria „Elysee”, construcţie care avea sã dãinuie mulţi ani. Numai cã, în acele vremuri, locaţia era cam ocolitã de clientelã. Se zvonise cã noaptea, în grãdina berãriei, se adunau stafiile la sfat, jucînd drãceşte pe mese. Se vorbea cã pe locul respectiv, cu mulţi ani în urmã, ar fi fost un cimitir ce aparţinea de biserica Banu. Oamenii gîndeau cã morţilor nu le place cã acolo a fost construitã o grãdinã de varã şi cã de aceea stafiile ies noaptea şi joacã ţonţoroiul pe mese. Hotãrît sã vadã ce se întîmplã, patronul a pus cîţiva chelneri sã stea de pîndã în miez de noapte. Cînd luna s-a ascuns în nori, a apãrut un cîrd de stafii cu feţele albe, jucînd un soi de sîrbã şi urlînd lugubru. Îngroziţi, chelnerii s-au baricadat în fundul bucãtãriei. Numai patronul, curajos, cu un satîr în mînã le-a fãcut pe stafii sã o ia la sãnãtoasa, mîncînd pãmîntul prin Piaţa Sfîntul Spiridon înspãimîntînd de moarte precupeţele ce-şi gãsise loc de dormit printre tarabe şi care s-au trezit buşite şi cãlcate în picioare de nişte arãtãri în cãmeşoaie albe ce fugeau disperate cãtre Uliţa Românã, astãzi, Lascãr Catargiu.

Sigur cã a doua zi patronul care a pãţit beleaua cu fantomele a aflat cã misterioasele cãmeşoaie umblãtoare erau angajaţii lui Luther din Piaţa Unirii.

Azi, fantomele nu mai dãnţuiesc prin berãrii, noctambulii îşi fac veacul prin cluburi de noapte, iar vechile grãdini de varã au devenit doar o amintire.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*