Ultimele Știri

Explozie a prețurilor pe litoralul românesc! Începând de astăzi avem creșteri de până la 25%

mamaia

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), Mirela Matichescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută în Mamaia Nord, că de miercuri cresc tarifele pe litoral, transmite MEDIAFAX.
.
„Începând de mâine (miercuri – n.r.) preţurile pentru all inclusive în Mamaia vor fi de 260 de lei de persoană pe zi, iar în Eforie şi sudul litoralului – 200 de lei. La un hotel de patru stele, în Mamaia preţul va fi de 170 de lei de persoană pe zi, cu mic dejun inclus, la trei stele – 140 de lei de persoană pe zi, cu mic dejun, la două stele – 100 de lei. Pentru sudul litoralului avem 135 de lei pe zi de persoană la patru stele, 110 lei pe zi de persoană la trei stele, în ambele cazuri cu micul dejun inclus, şi 60 de lei pe zi de persoană la două stele, fără mic dejun. Preţurile sunt luate de la agenţiile de turism”, a afirmat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Mirela Matichescu a precizat că, faţă de perioada anterioară, preţurile cresc cu până la 20 la sută pentru sudul litoralului şi cu până la 25 la sută pentru Mamaia: „Faţă de perioada care a trecut, preţurile în full sezon cresc în Mamaia undeva până în 25 la sută, iar în sudul litoralului până în 20 la sută”, a explicat preşedintele ANT.

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, prezent la conferinţa de presă, a susţinut însă că nu este vorba de o creştere cu 20 sau 25 la sută a tarifelor, ci de faptul că până acum turiştii beneficiau de anumite reduceri pentru plata în avans: „Preţurile nu cresc cu 25 la sută. Până acum erau anumite reduceri, care nu mai sunt, erau reduceri pentru cei care plătesc în avans”, a explicat Murad. El a precizat că în acest an se înregistrează o creştere a cererilor de all inclusive, afirmând că unul din doi turişti doreşte să aibă parte de all inclusive pe litoral.

De asemenea, preşedintele FPTR a spus că se înregistrează o creştere a vânzărilor pe online cu 15-20 la sută faţă de agenţiile de turism, în anumite hoteluri de pe litoral: „Există o creştere între 15 şi 20 la sută vânzări directe pe online faţă de vânzări de agenţii, în anumite hoteluri. Există un apetit către online, e un lucru care s-a constatat”, a subliniat Mohammad Murad.

La rândul său, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, Aurelian Marin, a susţinut, în aceeaşi conferinţă de presă, că, faţă de anul trecut, a crescut numărul de turişti aflaţi pe litoralul românesc, cu 3 la sută în Mamaia şi cu 8 la sută în sudul litoralului: „Aşa cum am previzionat din perioda de early bookings, sunt ceva creşteri. În acest moment, pe Mamaia aş spune undeva la 3 la sută, comparativ cu anul trecut, iar pe sudul litoralului tot până în acest moment, o creştere de 7-8 la sută. Până la finalul verii mi-aş dori 5 la sută pe Mamaia şi 10 la sută pe sud”, a declarat preşedintele ANAT. El a precizat că este al patrulea an consecutiv când litoralul românesc înregistrează creşteri la numărul de turişti, dar şi la cifra de afaceri şi că se poate compara cu Bulgaria sau Grecia.

„Suntem în cel de-al patrulea an când litoralul românesc este perceput într-adevăr ca o destinaţie şi, mai mult decât atât, în acest moment litoralul românesc este o destinaţie consolidată, se poate compara fără probleme cu Bulgaria sau cu Grecia”, a menţionat Aurelian Marin, care a subliniat că au apărut investiţii importante în ultimii ani pe litoral şi că a crescut şi calitatea serviciilor.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*