Ultimele Știri

Exclusiv: Acuzaţii cu iz penal la Universitatea Româno-Americană

În urma situaţiei grave în care se află Universitatea Româno-Americană a avut loc formarea unui grup de iniţiativă alcătuit din cadre didactice, care prezintă într-o scrisoare deschisă un şir de evenimente şi acţiuni care au adus instituţia de învăţământ în pragul falimentului. 

Grupul de iniţiativă atacă actuala conducere şi prezintă diferite acţiuni ilicite ale „familiilor mafiote” care şi-au însuşit bunurile şi fondurile Universităţii Româno-Americane. 

„Suntem un grup de inițiativă alcătuit din cadre didactice din corpul profesoral al Universitatății Româno-Americane care încă de la decesul rectorului fondator, Ion Smedescu, urmărim atent declinul acestei instituții. Declarăm răspicat că niciunul dintre noi nu avem probleme personale cu vreunul dintre cei implicați în ruinarea universității și că, în consecință, nu avem a ne răfui cu nimeni.

Fiind conștienți că porțile universității se pot închide definitiv în nici doi ani, scopul nostru este salvarea universității, fie și în ceasul al doisprezecelea.

Acest material nu are rigurozitatea unui dosar de anchetă penală, el fiind desigur incomplet și pe alocurea aproximativ. Reușita noastră sperăm să constea în autosesizarea organelor de cercetare penală, a ministerului de resort și Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), pentru luarea cuvenitelor măsuri legale împotriva tuturor uzurpatorilor acestei instituții.

Pe cinci octombrie 2014 se împlinesc șase ani de la trecerea în neființă a fondatorului Universității Româno-Americane, prof. univ. Dr. Smedescu Ion, dar și șase ani de când instituția este condusă de succesorul său, rectorul Ovidiu Folcuț. Vrem-nu-vrem, comemorarea rectorului fondator este totodată și un moment de bilanț al activității celui care i-a urmat. Căci apare în mod firesc întrebarea dacă succesorul a continuat cu demnitate și eficiență idealurile fondatorului, dar și obligațiile legale derivate din asumarea lor. Și, mai mult decât dacă, se pune problema în ce măsură.

Or, un foarte sumar bilanț arată că la data decesului fondatorului, universitatea avea peste 13.000 de studenți și o rezervă valutară de 29.000.000 de Euro, anual înscriindu-se aproximativ 3.000 de studenți. În prezent, numărul total de studenți abia dacă depășește cifra de 3.000, încrierile anuale fiind de ceva peste 600 de studenți, iar rezerva valutară moștenită s-a redus drastic la doar 7.000.000 de Euro.

Unde sunt studenții de altădată și mai ales unde sunt banii de altădată? Cine se face responsabil de acest brutal dezastru? Cine a lăsat universitatea de izbeliște și cum au fost delapidați banii strânși cu atâta trudă de vrednicul fondator al instituției? Cine era obligat prin propriile angajamente și prin investitura oficială ca măcar să conserve uriașa avere moștenită, să nu spunem de datoria de a o spori? Să ne amintim elanul cuvântărilor de acum șase ani de la catafalcul fondatorului și rectorului Ion Smedescu.

Cine erau oratorii care se angajau ca prin onoare și competență să ducă mai departe idealurile atât de nobile și totodată atât de asigurate material și bănesc ale Universității Româno-Americane? În primul rând erau prorectorul de atunci, Ovidiu Folcuț, profesorul Radu Despa, profesorul Constantin Floricel și profesorul Dumitru Miron. Avântații și onorabilii domni profesori de acum șase ani,
mai au același elan oratoric și la festivitatea comemorativă de la cinci octombrie? Sigur nu.
În anul 2008, la preluarea funcției de rector, Ovidiu Folcuț a comandat un amplu audit asupra activelor materiale și financiare ale instituției. Astfel a demarcat prima perioadă de a doua perioadă de existență a universității. Protejate fiind de lege, activele materiale s-au păstrat intacte. Însă activele financiare, în speță depozitele valutare din bănci, s-au bucurat de un interes atât de mare, încât în șase ani a mai rămas mai puțin de un sfert din cât erau la auditul inițial.

Mai mult, la momentul acestei comemorări, universitatea este în derivă, prorectorii, decanii facultăților și șefii de departamente par a nu mai fi subordonații unui rector care să impună o disciplină și o seriozitate activităților din instituție. Nu mai există punctualitate la ore, altele nu se mai fac, iar unele cursuri sunt ținute printr-un fel de arendă, de către asistenți în locul profesorilor titulari.

Toată universitatea are sentimentul pregnant că instituția este o corabie în derivă, rămasă fără comandant. Simptomatică pentru această periculoasă derivă este atmosfera de banchet de la ora prânzului din zona birourilor președintelui senatului, prorectorilor, directorului cu logistica, consilierului Doru Neagoe și secretarei șefe. Salonul acestor banchete zilnice este biroul consilierului rectorului (un fost subofițer de armată), Doru Neagoe, unde se strânge coroana universității: președintele senatului – Radu Despa, șeful departamentului de resurse umane – Horia Georgescu, secretara șefă – Alina Chiriac.

Aceste chermeze zilnice se petrec sub nasul prorectorilor și cu încuviințarea tacită a rectorului. În acest colț al fericirii de la etajul doi, probleme vitale ca perspectiva falimentului, numărul alarmant de mic de studenți, proasta promovare a universității sunt bagatele, căci oricât de rău i-ar merge instituției, lefurile și primele lor substanțiale rămân neatinse (salariile nete sunt cuprinse între 4.500 – Doru

Neagoe și peste 9.000 lei Radu Despa). Bașca premiile, indemnizațiile de conducere, comisioanele, remunerațiile generoase din programele POSDRU. Mai mult, ca membri fondatori (deveniți prin mașinațiuni obscure), ei beneficiază de legea care dispune ca în cazul falimentului, activele universității să intre în proprietatea lor. Cum se explică aceste privilegii de care beneficiază camarila rectorală se va vedea mai jos.

FAMILIILE MAFIOTE

Mai întâi, să vedem cine este acest Doru Neagoe, maestrul de ceremonii de la amiezile fericirii, pe care rectorul și l-a luat drept consilier. Pe vremea lui Ceaușescu, el a fost subofițer angajat ca magazioner la o unitate militară. Acolo a deprins obiceiuri fanariote în raport cu gestiunea, pe care le-a păstrat intacte și le-a exercitat și ca angajat al universității. Inițial, conform calificării sale, rectorul Ion Smedescu l-a angajat ca supraveghetor de șantier din partea universității.

Prins furând un camion de materiale de pe șantierul universității aflată pe atunci în construcție, fostul magazioner s-a rugat în genunchi să nu fie dat afară și beneficiind de proptelele complicilor lui la furt, a fost transferat ca hârțogar într-un birou. Abia după câțiva ani, rectorul Smedescu avea să afle că Doru Neagoe nu furase doar acel camion cu materiale, ci că furase materiale echivalând cu prețul unui întreg apartament.

După ce episodul cu furtul de materiale a fost uitat, băgându-se pe sub pielea fratelui rectorului Ion Smedescu, Doru Neagoe și-a angajat soția, Neagoe Maria, ca șef de birou la serviciul organizare resurse umane și salarizare. Avantajul acestei mișcări este dublu, deoarece pe lângă salariul substanțial pe care l-a harazit soției, el deține și informațiile despre cuantumul salariilor și altor venituri bănești ale tuturor salariaților, despre ierarhia și dinamica acestor venituri, precum și sursa acestor.

Apoi, Doru Neagoe și-a angajat și sora, Trandafir Doina, inițial ca secretară la departamentul de formare continuă. Nu a trecut mult și rectorul Ovidiu a aprobat transferul ei ca șeful său de cabinet, deși unica limbă străină pe care o stăpânește totuși incert este româna. În afară de funcția de colector de informații despre rector pentru Doru, nicio altă abilitate nu o califică pentru acest important post. Prin ea, Doru are acces direct la absolut toate documentele emise sau semnate de rector, la toate deciziile acestuia, la contractele și, în general, la toate informațiile relevante.

Așadar, rectorul Universității Româno-Americane, Ovidiu Folcuț, cere sfaturi de la un consilier fost magazioner subofițer de armată și hoț prins în flagrant, iar ca șef de cabinet o are pe sora acestuia, o persoană a cărei pregătire liceală este nesatisfăcătoare pentru acest post. Ce prestigiu și ce autoritate poți avea ca rector, când sfetnicul tău este un hoț dovedit și cu o pregătire inferioară? Cum să nu se facă chermeze zilnice sub nasul tău, cum să respecte cadrele didactice orarul școlar, cum să nu dea peste cap cursurile și cum să nu te apeleze salariații cu numele mic, Ovidiu?

Din rețeaua familială implementată de Doru Neagoe în universitate, figura cea mai pitorească este fiica acestuia, Cristina. “Ascensiunea” ei pe scara ierarhică universitară s-ar putea să fie unică în mediul universitar european, dar și pe restul continentelor. În perioada studenției sale de la Universitatea Româno-Americană, a fost dansatoare la bară și pe diverse „socluri” de bar, inclusiv pe butoaie. Într-o emisiune de pe TVR2, dorind să arate unui public mai extins că este lipsită de prejudecăți și inhibiții sexuale, s-a dezbrăcat complet în direct cu țara, în condițiile în care, accidental, dintre telespectatori făceau parte rectorul Ion Smedescu și mulți dintre profesorii acestei studente atât de emancipate.

Scandalizat, rectorul a propus exmatricularea studentei, însă abilitatea și versatilitatea lui Doru au salvat odrasla de la exmatriculare. Nu a trecut mult timp și fiica lui Doru a mai comis-o încă o dată, mult mai grav. În anturajul de streeptease, băutură și frivolitate, elementul care mai lipsea erau drogurile.

Și nici nu au lipsit mult, căci într-una din nopți, studenta care conducea mașina cumpărată din salariul lui tăticu, a fost blocată în trafic de temuta brigadă anti-drog a capitalei. Iubitorul ei tată, care nu își putea folosi influența asupra rectorului Smedescu (încă ofuscat de episodul de la TVR2) și-a folosit-o asupra fratelui acestuia, fostul colonel de poliție Moni Smedescu și astfel odrasla a fost din nou salvată.

Căci fostul subofițer de armată și actualul consilier al rectorului Ovidiu, avea ambiții mari în Universitatea Româno-Americană cu această fată. Astfel, după terminarea facultății, pentru început, Doru și-a plasat fiica pe un post de preparator. Apoi, prin mașinațiuni dibace, a făcut ca fosta dansatoare la bară să își ia doctoratul.

Pe această bază, rectorul o promovează rapid ca lector, poziție suficientă ca să-i ia catedra de management-marketing a prof univ dr. Papuc Mihai, profesor cu o experiență didactică de peste 40 de ani. Aprobând această uzurpare, rectorul a dat prioritate intereselor tribale de rudenie față de interesele instituției de a oferi studenților cadre didactice de certă valoare.

Rapacitatea moștenită de la tatăl său, sprijinită de înfluența masivă a ambilor părinți asupra rectorului, au făcut posibil ca lectorul Cristina Neagoe să se dezbrace complet de caracter, mai ceva ca la bară, și să cumuleze trei norme la catedra de marketing în paguba profesorului Purcărea Theodor, o somitate în materie, care a dobândit o singură normă. Așadar, studenții vor audia pe lectorul Neagoe și pe profesorul Purcărea la paritatea de 3/1.

Rectorul, în loc să urmărească interesele studenților plătitori și să le mărească accesul la o somitate, le mărește accesul la o nulitate. Și cum să nu fie astfel, când e vorba de fiica consilierului rectorului și nepoata șefei lui de cabinet? Nu la nunta ei rectorul, împreună cu familiile mafiote reunite, au jucat cu foc?

Ascensiunea fulminantă a Cristinei Neagoe pe scara valorică și salarială a fost posibilă nu numai cu mâna energică a lui Doru, ci și cu concursul decisiv al rectorului Ovidiu. Nu ne mirăm că un parvenit ca Doru Neagoe înlătură cu cinism un profesor universitar ca să-și aducă fiica în locul lui, fără să-i pese de prestigiul instituției. Dar rămânem stupefiați de complicitatea lui Ovidiu, căci în timpul studenției sale, el fusese cotat drept un student eminent, un truditor cu cartea, nu un gigolo prin baruri.

Așadar, cunoscând bine competența reală a fiicei consilierului său și aprobând numirea ei pe post, în detrimentul unui profesor valoros, apoi, aprobând cumularea a trei norme didactice în detrimentul altui profesor valoros, rectorul a dat o serioasă lovitură intereselor studenților, calității corpului profesoral și prestigiului instituției. La acest ceas aniversar, ne întrebăm ce-ar zice rectorul Ion Smedescu despre această bătaie de joc?

O altă caracatiță mafiotă, conectată în interese cu a lui Doru, dar mult mai ramificată ca a lui și mai adânc înfiptă în banii universității, este cea condusă cu profesionalim de către Elena Rădulescu, fostă Radu, fostă Beznea. Această caracatiță este mai cu ștaif decât cea primitivă a magazionerului Doru, căci întreaga avere a universității îi stă la dispoziție, iar mafia își ia treaba foarte în serios. Mulgerea banilor instituției funcționează ireproșabil sub ochii când toropiți, când complici ai rectorului Ovidiu.

Pe vremea rectorului fondator Ion Smedescu, modesta contabilă se numea Elena Radu. Inițial era o tânără modestă, îmbrăcată după moda magazinelor din Hala Obor, căreia îi era frică și de umbra ei. Visul de aur îi era să ajungă o șefă de birou, dar când visa mai adânc, se vedea chiar în locul directoarei economice. Pentru concretizarea visurilor sale de mărire și-a luat ca aliat pe cel mai versat om în probleme de manipulări, trădări, intrigi și execuții, Doru Neagoe. Fratele rectorului Smedescu, care cu ticurile lui de polițist, pusese microfoane în toate birourile conducerii, spunea în gura mare că din informațiile deținute de el, reieșea indubitabil că Elena și Doru făceau sex în birou.

Pentru a înțelege cum a uzurpat-o contabila Elena pe directoarea economică, luîndu-i locul, trebuie să arătăm mai întâi cum a ajuns în instituție avocatul Remus Rădulescu, actualul ei soț și cum a parvenit el la poziția de monopol asupra tuturor serviciilor juridice necesare universității. La recomandarea Iuliei David, auditoarea universității (nepoata profesorului Dumitru Miron, președintele Fundației Româno-Americane), rectorul Ovidiu aprobă inițial ca acest avocat să se ocupe de unele procese ale instituției.

Ulterior, rectorul îi oferă abuziv avocatului Rădulescu monopolul absolut al serviciilor juridice, iar vechii avocați și juriști, care erau totodată și cadre didactice ai universității, sunt zburați din schemă. Treptat, își consolidează tot mai mult poziția, băgându-se dibaci sub pielea rectorului, astfel încât relațiile dintre ei să fie reciproc avantajoase. Pe de o parte, rectorul îi oferea oportunitatea unor onorarii substanțiale la contracte și procese, pe de alta, avocatul servea interesele rectorului de a obține substanțiale venituri „legale”, inclusiv din fondurile POSDRU.

Mergând pe principiul lui Stalin că nu contează cine votează, ci contează cine numără voturile, rectorul l-a infiltrat pe prietenul și complicele său în comisia de numărare a voturilor cu ocazia alegerii senatului și a rectorului universității. Eminența cenușie în materie de numărare de voturi, dar și în calitate de sfetnic de taină în matrapazlâcuri, rămâne totuși profesorul Constantin Floricel, decanul de vârstă al senatului și fostul decan al lui Ovidiu. Astfel se explică de ce el apare ca președinte al tuturor comisiilor unde primează interesele rectorului Ovidiu.

Dar, să revenim la Elena Radu, care, măritată fiind, avea 26 de ani și făcea sex lucrativ în birou cu bătrânelul Doru, om de 55 de ani, cu nevastă și copii, dar influent consilier al rectorului universității. În acele timpuri modeste al începuturilor, îi trimite cerul doi amorezi “om bogat, om sărac”. Amorezul sărac era un tânăr de 30 de ani, frumos și înalt, Felix din Enigma Otiliei, directorul unei edituri modeste cu care colabora universitatea. Amorezul bogat, era un domn răscopt de 46 ani, văduv, cu copil din prima căsătorie, cu un cap mai scund decât ea, tuciuriu, însă cu chimirul doldora – Pascalopol!

Cine nu a citit romanul de dragoste Enigma Otiliei, poate afla prin analogie pe cine a ales Otilia dintre cei doi pretendenți. Căci tânăra contabilă Elena, știind că dragostea fără active este neîmplinită, l-a ales pe Pascalopol. În urma acestei hotărâri de esență financiară,

Elena fuge din patul conjugal, învăluită romantic în negura nopții, pentru a se arunca în brațele avocatului Rădulescu, împlinindu-se doar material, consolându-se cu gândul că iubirea este trecătoare. Pe de altă parte, avocatul Rădulescu putea profita masiv din poziția de director economic a soției sale, căci, de pildă pentru bănoasele contracte POSDRU, propunerea invariabilă ca el să fie juristul programelor o făcea ea, ca expert contabil.

În dubla calitate de soție a avocatului Rădulescu (bunul prieten al rectorului și al auditoarei universității) și de fostă parteneară de sex a lui Doru, contabila Elena Rădulescu putea da atacul decisiv pentru mult râvnitul post de director economic. Tărășenia s-a petrecut cu concursul rectorului, deși obligația lui staturară era să vegheze ca în instituție să nu se instaureze relații familiale de tip mafiot.

Astfel, cu un spate solid asigurat de rector și consilierul său, Elena începe uzurparea directoarei economice prin a provoca o criză artificială pornind de la ridicolul motiv al unor minore erori în redactarea câtorva chitanțe de către o casieriță. Rectorului i s-a distribuit rolul de a o face pe-a indignatul care, pentru câteva chitanțe, demite întregul compartiment financiar contabil. Apoi, el a luat decizia restructurării întregului departament și a organizării unui concurs pentru ocuparea tuturor
posturilor nou create.

În seara de dinaintea examenului, contabila Elena primește subiectele solicitate de rector de la veșnicul șef al comisiilor de examinare, prof dr. Floricel C-tin, prin chiar soțul ei, omul legii, avocatul Rădulescu. Fosta directoare a departamentului a picat examenul și a fost dată afară. Este vorba despre doamna Rădoi Ioana, om cu experiență, cândva directoare a departamentului financiar de la Petrom Service.

Cu ocazia examenului, președintele de comisie, evident că Floricel C-tin, a cerut avizul Elenei Rădulescu pentru admiterea candidatei Predescu Violeta, buna ei prietenă, aflată în situația de a nu lua concursul. Cu avizul favorabil al Elenei, Violeta Predescu a intrat în sistem, profund îndatorată și de aceea obedientă binefăcătoarei sale.

Odată instalată în această pozițe-cheie, noua directoare economică a început să lărgească relațiile tribale bazate pe rudenie din organigrama universității, astfel încât, împreună cu soțul ei să posede propria ei caracatiță. Mecanismul a fost de o șiretenie elementară, dar cu complicitatea rectorului, care era obligat să aducă în instituție persoane competente, filtrate prin concursuri imparțiale.

Mecanismul era simplu: pentru a se evita concursul pe postul respectiv din universitate, ruda sau prietena de familie a directoarei era angajată inițial la firma universității RAU-BOOKSTORE SRL, apoi postul era ocupat printr-un simplu transfer aprobat de rector. Primul beneficiar al racolării mafiote de personal a fost cumnata directoarei, Florentina Beznea, direct pe funcția de manager la RAUBOOKSTORE.

Al doilea beneficiar a fost Andreea Voicu fiica bunei sale prietene. Aceasta a ajuns pe funcția de economist la serviciul financiar. Al treilea beneficiar a fost Roxana Șchiopu, pila magazionerului Doru care, împreună cu caracatița familiei sale (el, soția, fiica, sora și amanta), evolua strâns pe orbita mafiotă a Răduleștilor. Al patrulea beneficiar a fost fratele directoarei, Marian Beznea, cu dubla competență de faianțar și șofer, numit fără concurs ca manager la cealaltă firmă a universității, RAU-DEVELOPMENT SRL.

Desigur că toate aceste numiri au fost aprobate și semnate cu bună știință de către rectorul Ovidiu.

Așadar, în prezent Universitatea Româno-Americană beneficiază de serviciile a două caracatițe mafiote ale căror venituri bănești lunare din moștenirea rectorului Ion Smedescu sunt uluitoare. Căci rectorul Ovidiu nu și-a îndeplinit obligația managerială ca, odată cu reducerea numărului de studenți să reducă proporțional cheltuielile salariale cu personalul administrativ și cheltuielile de orice alt tip. Sfidând bilanțurile anuale catastrofale și previziunile statistice sumbre asupra numărului viitor de studenți, rectorul a menținut această grea povară parazitară pe rezervele valutare ale instituției.

Ne întrebăm cu ce scop rectorul Ovidiu preferă să rămână în istoria învățământului românesc ca groparul cinic al universității-etalon a învățământului universitar privat? Oare chiar nu se întreabă care este imaginea lui în mediul universitar românesc? E posibil să creadă că lumea habar nu are ce s-a întâmplat cu URA și mai ales cu banii ei, dar și cu calitatea corpului didactic? Și nu în ultimul rând, nu se întreabă cât va mai dura până când va intra în colimatorul organelor de cercetare penală?

Revenind la caracatița famigliei Rădulescu, înfiptă adânc în banii universității cu complicitatea rectorului, vom enumera mai jos membrii săi notorii: Elena Rădulescu, directoare economică, Remus Rădulescu, avocatul universității, Iulia David, auditoarea instituției, vechea prietenă de familie a Răduleștilor (care trebuia să fie nașa lor de cununie, dar la indicația de discreție a lui Ovidiu, a renunțat), Florentina Beznea, managerul firmei universității RAU-BOOKSTORE SRL, cumnata de frate a directoarei economice, Marian Beznea, managerul firmei universității RAU-DEVELOPMENT S.R.L., fratele directoarei economice, Violeta Predescu, economist la serviciul contabilitate, prietenă de suflet a directoarei economice, Andreea Voicu, economist la serviciul financiar, fiica prietenei sale și viitoarea fină a Răduleștilor, Roxana Șchiopu, referent economic contabil, pila lui Doru.

Acești oameni de paie ai famigliei Rădulescu, angajați cu sprijinul lor direct, respectă întocmai Omerta mafiotă. Mai sunt și alte persoane complice care gravitează pe orbita lor, cum ar fi: Horia Georgescu, șeful serviciului de resurse umane și Alina Chiriac, noua amantă a lui Horia Georgescu, secretara șefă a universității.

Caracatița lui Doru Neagoe, care este conexată cu cea a Răduleștilor, este mai puțin numeroasă, însă capul ei face cât zece. Într-adevăr, față de Doru, membrii clanului Răduleștilor se comportă obedient, solicitându-i sfaturi și indicații, știindu-i de frică și ascultându-i ordinele. Doru Neagoe, consilierul rectorului, este un fel de organ executiv direct al lui Ovidiu, cu o putere discreționară. Trimis de rector, te trezești cu el din senin, dând dispoziții peste capul tău, dar fără să-și asume nicio responsabilitate ce derivă din ordinele sale.

Adesea, văzându-l pe rector toropit de incompetență, Doru sare și peste capul lui și intervine în departamente în nume propriu, ca o autoritate de sine stătătoare. Astfel se face că frecvent universitatea este condusă efectiv de acest subofițer de armată. Maria Neagoe, șeful biroului de salarizare este soția lui, Cristina Neagoe, lector la catedra de marketing cu trei norme, este fiica acestuia, Doina Trandafir, șefa de cabinet a rectorului, este sora lui Doru, Petruța Andrei, șeful și unicul membru al inutilului birou de diplome, este amanta lui Doru, căreia acesta i-a amenajat un birou elegant, adaptat deopotrivă și pentru sex. Pentru ca amanții legendari ai instituției să aibă asigurată intimitatea, Doru a dotat cuibușorul de nebunii cu o ușă blindată de trezorerie.

Așadar, Universitatea Româno-Americană este condusă de o mafie formată din două famiglii însumând un total de cel puțin 15 persoane. Capo di tutti capi este desigur rectorul Ovidiu, care îl are care asociat în coordonarea activităților celor două caracatițe siameze, pe președintele senatului, onorabilul prof. univ. dr. Radu Despa.

Radu Despa este un om „cinstit” care a trăit toată viața doar din uriașele sale venituri salariale. Astfel se explică modul cum a ajuns în prezent să posede o avere nespecifică cadrelor didactice, alcătuită din șapte garsoniere, două apartamente, două case de vacanță, patru autoturisme (două Audi, un VW Golf și o Skoda Octavia), terenuri, iar în cont, sume proporționale cu activele sale fixe. Faptul că unele active sunt pe numele fiului său, nu diminuează cu nimic meritele domnului profesor.

Descurcărețul președinte de senat a profitat din plin de poziția de rector a fostului său student pentru a obține o gamă diversificată de venituri mari. Fiindu-i profund îndatorat pentru numeroasele sale servicii de culise, rectorul i-a asigurat participarea la bănoasele funcții de conducere din toate programele POSDRU. Deasemenea, l-a plasat pe Radu Despa oriunde era rostul de indemnizații de conducere sau de premii.

De-a lungul celor șase ani de când rector a fost tizul său, Radu Despa a avut permanent câte trei și chiar patru norme didactice. Doar nu era să fie la curent cu propria lui disciplină și eventual să scrie cărți! Este notorie practica dezastruoasă în această universitate prin care catedrele supranormative ale profesorilor sunt date de către aceștia în arendă asistenților lor.

Anul acesta, fiind pentru el anul pensionării conform legii, a căzut la înțelegere cu rectorul să își amâne retragerea pentru a asigura lui Ovidiu ținerea sub control a senatului până la terminarea mandatului de rector. Pentru acest neprețuit serviciu strategic, Radu Despa a pretins rectorului trei norme didactice.

În condițiile în care personalul didactic este lovit de o usturătoare criză de norme didactice, rectorul i le-a oferit pe tavă, lovind în interesele corpului didactic pentru interesul său propriu de a se menține în funcție
până la terminarea mandatului în 2016.

Să vedem prin ce manevre de culise a ajuns Radu Despa președintele senatului. Când fondatorul universității, Ion Smedescu, era în spital pe patul de moarte, puterea supremă o deținea abuziv și discreționar despoticul său frate, Moni Smedescu, în fața căruia tremura oricine, putând fi oricând zburat afară arbitrar și fără explicații.

Înlăturarea acestui fioros magazioner de miliție în retragere care îi teroriza pe toți, devenise prima urgență în instituție, mai ales că nu avea studii și titluri universitare, el dorind să conducă instituția din spatele unui rector de paie, numit de dânsul. Această sumbră perspectivă era coșmarul prin excelență pentru profesorul Radu Despa, care și-a făcut o carieră universitară pornind de la zero, cu sprijinul rectorului Smedescu.

Este important de știut că Radu Despa și Ovidiu Folcuț erau vecini de gard încă de când trăia rectorul Ion Smedescu. În disperare de
cauză, dar totuși foarte inspirați, profesorul Despa, în cârdășie cu Ovidiu Folcuț, profesorul Floricel Constantin și profesoara Doinița Ciocârlan (amanta de atunci a lui Ovidiu), recurg la un șiretlic simplu: lansează cu fervoare în toată universitatea, țintind în primul rând pe membrii senatului, minciuna sfruntată că rectorul Smedescu i-ar fi spus lui Radu Despa cu limbă de moarte că ultima lui dorință este ca succesorul său să fie Ovidiu Folcuț, aflat pe atunci în funcția de prorector.

Pe fondul emoțional al decesului rectorului fondator, senatul astfel manipulat, a votat practic în unanimitate investirea ca rector a molatecului Ovidiu Folcuț, calificat astfel de însuși Ion Smedescu, așadar inapt pentru această funcție. Prin această manevră, Radu Despa și-a adjudecat prin vecinul său, un rector de uz personal, rămas profund îndatorat pentru această mult visată investire ca rector, la numai 36 de ani, când cu pregătirea și opera sa, nu putea prinde nici măcar un post de fochist la centrala termică din subsolul universității Oxford. Desigur că evoluția sa profesională ulterioară îl îndreptățește și în prezent la postul de fochist universitar, dar nu la Oxford, ci la ASE București.

La alegerea din anul 2012 a rectorului și a președintelui senatului, ministrul Funeriu promulgase deja actul normativ care conferea o putere decizională substanțială în universități președinților senatului. Ideea era nobilă, astfel încât rectorii să își găsească în președinții de senat o limitare a eventualelor abuzuri în conducerea instituțiilor universitare. Mecanismul acesta poate funcționa în Germania, dar nu și în România, în speță la Universitatea Româno-Americană, când rectorul este vecin de gard cu președintele senatului, ca în Moromeții.

Luând la cunoștință că decanul Facultății de integrare europeană, profesorul Florin Bonciu, dorește să candideze la președinția senatului, cei doi vecini de gard au stabilit strategia prin care acest inoportun concurent al lui Radu Despa să fie trecut pe o linie moartă. Astfel, Ovidiu, care era deja rector, îi promite ferm profesorului Florin Bonciu unicul post neocupat de prorector, solicitat și de prodecanul facultății de relații economice, George Ionescu.

Gândind că exista riscul obiectiv să nu fie ales ca președinte al senatului și că ce-i în mână nu-i minciună, oportunistul Florin Bonciu mușcă momeala rectorului Ovidiu și acceptă tranzacția ca în Piața Obor. Ovidiu se revanșase din plin pentru serviciile electorale ale lui Radu Despa, pecetluind pe mai departe o fructuoasă complicitate mafiotă în pofida legii visătorului Funeriu.

Să urmărim în continuare câteva acțiuni comune ale cuplului de la vârful conducerii universității și desigur în detrimentul acesteia.

AFACEREA CU TERENUL BAZEI SPORTIVE.

Unul dintre cele mai mari tunuri date de sistemul mafiot cuibărit în URA, este cu un teren de două hectare din Străulești, cumpărat de către universitate cu titlul de investiție. Iată pașii afacerii mafiote.

(1) La o ședință a senatului de la începutul anului 2014, auditoarea Iulia David, nașa de suflet a familiei Rădulescu, a prezentat un sumbru raport în care, printre altele, susținea că dobânzile aduse de depozitele valutare ale universității sunt neproductive și că ar trebui concepută o strategie investițională, încât aceste resurse să producă profit, nu dobânzi. Aceasta a fost prima manevră de manipulare a senatului.

(2) A doua manevră a executat-o directoarea economică a instituției, fina și prietena de familie a auditoarei, care a luat cuvântul imediat după formularea acestei sugestii. Ea a întărit ideea auditoarei că investirea rezervei valutare a instituției este o idee bună, argumentând că sala de sport a universității a fost o investiție rentabilă.

(3) Directoarea a susținut că, pe modelul investiției în sala de sport, este oportun să se mai facă o investiție, dar la o scară mai mare. Fără a veni cu un studiu de fezabilitate, a pledat pentru ideea cumpărării unui teren pe care să se construiască o bază sportivă.

(4) Pentru a induce în eroare senatul, directoarea a fluturat ideea că toată baza sportivă se va ridica nu din rezervele universității, ci prin atragerea de fonduri europene, deși cunoștea că o astfel de activitate nu este eligibilă. Și chiar dacă ar fi fost eligibilă, universitatea nu putea obține aceste fonduri, deoarece se dovedise o instituție nerentabilă, înregistrându-se pe 2013 cu un profit mult sub nivelul unei tarabe de zarzavaturi, respectiv câteva sute de lei. Chiar și acest penibil profit fusese adus din condei de către cele două prietene, printr-o factură fictivă emisă de universitate, către propriul ei SRL, pentru niște servicii deasemenea fictive. Pentru a pune senatul în fața faptului împlinit, directoarea a anunțat că rectorul deja lucra la acest proiect imobiliar.

(5) În continuare a luat cuvântul însuși rectorul care a spus că demult cumpărarea unui teren pentru a construi o bază sportivă proprie constituie o veche aspirație a conducerii universității. Dar a omis însă să spună că:

– din cele 29 de milioane de euro cât preluase el de la rectorul Ion Smedescu, mai rămăseseră datorită lipsei oricărei abilități manageriale doar 11 milioane.

– numărul actual de studenți fiind foarte mic, nu justifică cu nimic a se construi o costisitoare bază sportivă.

– universitatea este înconjurată de câteva baze sportive foarte accesibile pe care studenții deja le frecventează.

– aceste baze sportive sunt gard în gard cu universitatea, în timp ce viitoarea bază sportivă s-ar afla cam la cinci kilometri distanță.

– gard în gard cu acest teren există deja o bază sportivă, foarte bine dotată, inclusiv cu o plajă și un restaurant

– nu are o idee clară despre ce anume se va construi pe acest teren și că nu poate prezenta în fața senatului niciun studiu de fezabilitate de rigoare la dimensiunea investiției.

Nu este în măsură să prezinte senatului un studiu de prospectare a pieței imobiliare executat de câteva agenții imobiliare de încredere.

Probabil că am dat impresia unei glume când am comparat competența profesionala a rectorului cu a unui fochist de la Oxford, însă cele de mai sus probează că nu a fost vorba de o glumă.

Având în vedere cele de mai sus, (6) rectorul solicită senatului acordul ca universitatea să participe la licitația de vânzare a terenului, cerând un plafon maxim de negociere de 1,9 milioane euro.

(7) La următoarea ședință de senat, rectorul a cerut și a obținut derogarea prerogativelor senatului în problema licitației către consiliul de administrație (mafiot), invocând rațiuni de operativitate. Acest consiliu este alcătuit din: 1. rector, 2. prietenul și vecinul său de gard, Radu Despa, președintele senatului, 3. fosta amantă a rectorului, prorectorul Doinița Ciocârlan și 4. câțiva oameni de paie, acoliți de-ai rectorului. În acest fel, afacerea cu terenul este scoasă din regim legal și introdusă în regim mafiot.

(8) La data primei licitații de vânzare, prețul cerut de vânzător a fost de 2,9 mil euro. Datorită regimului legal dubios al terenului, care era legat de ICA și procesul lui Dan Voiculescu, nu au existat potențiali cumpărători. S-a prezentat numai Universitatea Româno-Americană, ocazie cu care tranzacția totuși nu s-a încheiat. Așteptarea de preț cu care a pornit echipa “managerială” a universității se ridica la un plafon de 1,9 mil de euro. Datorită lipsei de solicitanți, ar fi fost normal ca prețul să fie negociat în jos, dar n-a fost să fie așa.

(9) La a doua licitație, unicul potențial cumpărător al terenului a fost tot Universitatea Româno-Americană. O regulă elementară a oricărei licitații este ca la a doua rundă, deja prețul să fi fost substanțial sub 2,9 mil. euro. Cu toate că inițial senatul aprobase un plafon maxim de 1,9 milioane de euro pentru această tranzacție, consiliul de administrație (adică rectorul) a decis achiziționarea terenului la prețul maxim de 2,9 milioane de euro. Ce a fost în capul rectorului când a plătit acest preț? Esențial este că familia Rădulescu a reușit să-l determine pe rector să facă acest pas. Căci din ce se va întâmpla ulterior, rezultă că această familie este principalul beneficiar al întregii tărășenii.

Odată adjudecat terenul, investiția trebuia recuperată cu obținerea unui câștig, fie prin vânzarea lui în profit, fie prin construirea unor unități aducătoare de profit. Faptul că pe teren s-a construit o bază sportivă dovedește că o speculație imobiliară nu a fost posibilă. Așadar, rectorul nu mai putea da înapoi și s-a lăsat antrenat pe mai departe în planurile dibacilor săi complici la secătuirea resurselor universității. În consecință, ia decizia de a construi și amenaja o inutilă și păguboasă bază sportivă, al cărei unic scop nu a fost decât de a prilejui delapidări masive din banii universității. Căci pentru construirea acestui așezământ, rectorul a decis înființarea firmei S.C. RAU-DEVELOPMENT S.R.L. în care l-a numit ca manager pe Marian Beznea, fratele directoarei economice, un băiat de la țară, fără carte și fără experiență managerială, calificat ca faianțar și șofer.

Acest om de paie a fost pus sub tutela strictă a consilierului rectorului, experimentatul gestionar M.A.P.N., Doru Neagoe. Uluitor este că rectorul Ovidiu nu avea cum să fi uitat că acest lup numit de el să păzească stâna, este cel care fusese prins de către rectorul Ion Smedescu la furat materiale de pe șantierul universității. Iată ce înseamnă artă managerială de înalt nivel!

Pentru construirea și amenajarea complexului sportiv, rectorul a mobilizat banii necesari nu din profiturile obținute sub conducerea sa, căci n-a fost în stare să câștige niciun leu, ci tot din rezervele moștenite de la fondatorul Ion Smedescu, de unde luase și banii pentru teren. Pentru a dijmui banii alocați acestei investiții, firmele de amatori în construcții care au executat (prost) lucrările nu au fost selectate prin licitații, ci aduse pe sprânceană de directoarea economică.

Din surse demne de încredere, am aflat că între aceste firme și directoarea economică existau relații mai vechi. Ilustrativ pentru lipsa de profesionalism a acestor firme de pripas sunt terenurile de baschet și de tenis, turnate în valuri și mușuroaie. Dacă s-ar face o evaluare obiectivă a costurilor reale ale acestor lucrări, comparativ cu banii alocați din rezervele universității, ne-am pune mâinile în cap. Directoarea economică s-a implicat total și chiar până la sacrificiu în supravegherea lucrărilor, căci din comoda lucrătoare de birou, se transformase din proprie inițiativă în diriginte de șantier.

Probabil că așa se explică de ce în paralel cu desfășurarea lucrărilor angajate de universitate, i-a lovit febra construcțiilor și amenajărilor și pe rector, care și-a terminat somptuasa lui vilă; și pe directoarea economică, care și-a renovat integral apartamentul; și pe Doru Neagoe, care și-a terminat casa de la țară; și pe fratele directoarei economice,
managerul-faianțist Marian Beznea, care și-a renovat locuința.

Din nerăbdarea de a delapida banii și de a fructifica ocazia de a-și ridica vilele, casele, de a-și amenaja locuințele, căci venea toamna, toți cei implicați în vreun fel sau altul în această afacere, au nesocotit cerințele legii cu privire la obținerea autorizației de construcție și a avizelor aferente acesteia, drept pentru care universitatea a și fost amendată de către primărie. Într-adevăr, obținera prealabilă a tuturor autorizațiilor și avizelor conform legii ar fi întârziat atât de mult demararea lucrărilor, încât i-ar fi prins iarna pe complici fără casele ridicate, locuințele renovate și șpăgile încasate.

La data de 4 iulie 2014, a avut loc parodia penibilă de inaugurare a leșinatei baze sportive a URA, o bază la standardul acceptat poate în mediul rural, cu un cert caracter de încropeală, dar care secătuise total contraproductiv rezervele rămase din vrednicia fondatorului, cu colosala sumă de aproximativ 3,3 milioane de euro.

Această penibilă murătură investițională ieșită din nulitatea viziunii manageriale marca Ovidiu, nu-și va recupera prin exploatarea ei cheltuielile în vecii vecilor, chiar dacă ar funcționa zi și noapte. Căci iată în ce constau jalnicele ei construcții și amenajări: trei terenuri de sport, vizibil ondulate, dintre care unul de fotbal, unul de baschet și unul de tenis; patru containere ambulante servind ca vestiare și wc-uri; o alee principală și câteva secundare, betonate. Atâta tot.

Să ne amintim de sforăitoarele argumente aduse de auditoarea Iulia David, de directoarea economică Elena Rădulescu și de rectorul Ovidiu în favoarea acestei investiții, menită să aducă universității profituri care să depășească substanțial modicele dobânzi bancare. De la data jenantului moment al tăierii panglicii de către rectorul Ovidiu și până în prezent, baza sportivă nu a funcționat niciodată.

Motivul fundamental este că fără autorizațiile și avizele conform legii, acest simulacru de bază sportivă nu poate funcționa. Așadar, în locul substanțialelor profituri prevăzute de promotorii acestei idei de afaceri, nesăbuita investiție izvorâtă din mintea unor diletanți în materie, generează doar costuri deloc neglijabile. Îl întrebăm pe rectorul și eminentul economist Ovidiu cu ce sentimente semnează el ordinul de plată al impozitului terenului de 3 milioane de euro și al construcțiilor aferente de câteva sute de mii de euro, în condițiile în care acestea nu produc nimic? De unde anume ia el banii aceștia?

Afacerea având cinci paznici și un manager-faianțar, de unde ia rectorul banii necesari salariilor acestora? Ovidiule, poți pronunța numele lui Ion Smedescu fără să intri în pământ de rușine? Ce crezi tu că ar zice despre tine și isprăvile tale acest mare om, cu ocazia împlinirii a șase ani de la trecerea sa în neființă?

Și pentru că veni vorba despre celebrări, precizăm că la festivitatea de inaugurare a bazei sportive a universității, oamenii onești ai instituției nu au girat cu obrazul lor onorabilitatea acestei inițiative, căci deja toată lumea înțelesese subteranele dubioase ale investiției. De aceea la tăierea panglicii au fost prezente doar fețele pătate ale celor două familii mafiote, în frunte cu rectorul, președintele senatului și nelipsitul sfetnic de taină, Floricel Constantin.

Necesitățile de figurație au fost asigurate de patru studenți toropiți de arșița verii și rătăciți prin curtea universității, fetele de la contabilitate și femeile de serviciu, toți prinși cu arcanul și aduși pe rând cu mașina de faianțarul instituției care, cu această ocazie, a făcut și el ceva pentru baza sportivă căreia îi era manager.

Doinița Ciocârlan, fosta amantă a rectorului, a venit de complezență, dar de bună voie. Caracterul grobian al întregii asistențe a fost certificat de fumul de mici și cârnați al grătarelor și aghezmuit de o bere proletară. Pentru ca acest fiasco să fie deplin, mai lipseau doar manelele lui Florin Salam.

Așa-zisa investiție imobiliară este tunul cel mai mare până în prezent, însă accesarea frauduloasă a banilor universității s-a făcut și în pași mai mici care, fiind numeroși, frecvenți și în flux continuu, au dus la secătuirea gravă a depozitelor uriașe de valură lăsate în conturi de rectorul fondator.

Astfel, apreciem că de la investirea în funcție a rectorului Ovidiu și până în prezent, universitatea a pierdut în medie patru milioane de euro pe an. În acest ritm, universitatea își va da duhul tocmai când rectorul Ovidiu își va încheia mandatul. Cu emblema sa „Après moi, le déluge” (După mine potopul), Ovidiu se va putea angaja la orice companie căreia i s-a urât cu binele.

Dacă universitatea nu ar fi fost mafiotizată, atunci la bilanțul anual, când reieșea că rezervele au scăzut cu patru milioane de euro, senatul și auditorul trebuia să-și pună serioase întrebări asupra calității managementului, asupra competenței manageriale a rectorului, chiar și asupra sănătății lui mintale și să propună urgent destituirea acestuia pentru incompetență crasă.

Căci, odată cu scăderea obiectivă a numărului de studenți, rectorul nu a redimensionat nici numărul cadrelor didactice, nici al personalului administrativ. Totodată, a menținut un nivel salarial foarte ridicat pentru membrii celor două famiglii mafiote, ajungându-se ca la plecarea în concediul de vară de anul acesta, când a fost un record negativ de studenți înscriși (300), rectorul să aprobe fiecărui membru al celor două famiglii un premiu de merit (sic!) începând de la 3500 de lei.

El însuși a luat desigur undeva peste 6500 lei. Ca să premiezi atât de generos, din banii vredniciei fondatorului, lenea, incompetența, lipsa de angajare, rapacitatea, neseriozitatea și impostura de peste an, exact la momentul cel mai de jos al înscrierilor din istoria universității, trebuie să fii diabolic.

AFACEREA DE MARKETING

O altă gaură prin care banii universității se scurg în buzunarul rectorului o constituie firma de marketing IDEEA HOUSE a Anei Panco. Astfel, rectorul a găsit cu cale că decât să înființeze un departament propriu de marketing, alcătuit din specialiștii facultății de marketing a universității, era mai profitabil pentru el să apeleze la serviciile acestei firme, în pofida faptului că rezultatele dezastruoase ale acesteia se vădeau în numărul an de an mai mic de studenți înscriși. Să vedem amanuntele afacerilor cu IDEEA HOUSE care probează o dată în plus că pentru acest rector nefast, interesele bănești personale primează față de interesele instituției pe care o ruinează continuu și premeditat, în complicitate cu familiile mafiote din universitate.

Cu firma IDEEA HOUSE rectorul a derulat două tipuri de afaceri păguboase pentru universitate și bănoase pentru buzunarul propriu. În primul rând este vorba despre sutele de mii de euro plătite acestei firme pentru o activitate de marketing care s-a dovedit dezastruoasă de la an la an. În pofida sumelor enorme încasate de această firmă pentru promovarea universității și atragerea de studenți, numărul studenților înscriși a fost brutal tot mai mic.

În aceste condiții, alarmat la timp de către auditor, rectorul trebuia să intervină în forță încă din primul an contractual și să angajeze o firmă performantă de marketing. Însă, complicitatea mafiotă a auditorului cu rectorul, a făcut ca auditorul Iulia David să închidă ochii la această gravă anomalie. La rândul său, deoarece nu interesele instituției ce o conducea îl interesau pe rector, ci comisioanele mari din contractele cu această firmă, rectorul a lăsat de izbeliște universitatea căci, conform planurilor lui de viitor, ea trebuia să ajungă la faliment.

De ce faliment? Pentru că la împărțirea activelor universității falimentare, cota sa parte va fi de câteva milioane de euro. Iată o cauză pentru care merită să lupți, mai ales că pentru ea nu trebuie să depui niciun efort în afară de a încasa salarii mari, prime substanțiale, bani grei din derularea programelor europene, călătorii și facilități pe banii instituției, vechime în muncă, șpăgi și comisioane grele, delapidări aproape fără perdea, precum și vizibilitate socială conferită de prestigiul funcției de rector.

A doua afacere a constat în comandarea de la firma IDEEA HOUSE, fără licitație, în regim de en-gros, a mii de produse promoționale inscripționate cu sigla universității: tricouri, treninguri, șepci, mingi, căni, pungi, pixuri etc., în valoare de peste 160.000 de euro. Toate aceste produse urmau a fi vândute cu un oarecare profit studenților universității și vizitatorilor.

Normal ar fi fost ca prețul de achiziționare a acestor produse să fie destul de redus, datorită cantității enorme din fiecare sortiment. Însă șpaga luată de rector de la IDEEA HOUSE și inclusă în preț a fost atât de mare, încât prețul de achiziție al fiecărui produs a ajuns cu 50% mai mare decât al aceluiași produs cumpărat de la un magazin cu ștaif din Mall.

În aceste condiții, nu a mai fost loc pentru adaosul comercial al universității, care să acopere cheltuielile de transport, depozitare și salariile personalului angajat special pentru gestionarea și vânzarea acestor produse de promovare. Așa că aceste cheltuieli au fost suportate tot din rezerva lăsată de răposatul Ion Smedescu.

Dar paguba universității nu se reduce doar la prețul de achiziție exorbitant al produselor de promovare, ce cuprindeau comisionul gras al rectorului, la care s-au adăugat cheltuielile cu TVA-ul și celelalte expuse mai sus. Căci dacă produsele ar fi fost vandabile, majoritatea cheltuielilor ar fi fost recuperate.

Însă, crasa incompetență de marketing a rectorului a făcut ca el să nu țină seama nici de dinamica modei și nici de succesiunea anotimpurilor. În consecință, uriașul stoc de marfă nevandabilă risca să se deprecieze fizic în depozit. În disperare de cauză, rectorul a luat hotărârea ca produsele să fie oferite gratuit elevilor de liceu și altor vizitatori ai universității.

Or, din nou era obligația contractuală a auditorului Iulia David, plătit regește de instituție, să raporteze senatului acest dezastru financiar provocat de însuși cel care trebuia să dovedească o deosebită grijă în administrarea banilor. Însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi datorită relațiilor de tip mafiot dintre rector și auditor.

Este ilustrativ de știut pentru relațiile mafiote din universitate, că afacerile de marketing ale rectorului s-au derulat prin S.C. RAU-BOOKSTORE, SRL-ul universității condus de Florentina Beznea, cumnata directoarei economice, soția faianțarului Marian Beznea, care conduce celălalt SRL al universității, RAU-DEVELOPMENT prin care rectorul și-a derulat afacerile imobiliare.

Desigur că performanțele economice ale ambelor firme sunt (in)competent auditate de către „imparțiala” Iulia David, în egală măsură prietenă de casă a rectorului și a directoarei economice, Elena Rădulescu. Respectarea legii este garantată de soțul directoarei economice, avocatul Remus Rădulescu, cumnat cu ambii manageri ai acestor două firme.

Gravele prejudicii aduse universității pe planul financiar de familiile mafiote asociate cu rectorul, cu președintele senatului și cu auditorul instituției, au mers în paralel cu gravele prejudicii aduse ierarhiei valorice a corpului didactic și personalului administrativ. Aceste derive valorice în care oameni de carieră, somități în domeniul lor, au fost înlăturați din funcțiile de conducere, iar unii mai incomozi, chiar dați afară din universitate, au lovit crunt la rădăcina prestigiului universității, reflectat în numărul tot mai mic de studenți. Căci trăim în epoca comunicării, când informațiile circulă fără opreliști, astfel încât absolut tot ce se întâmplă în universitate se află instantaneu de către oricine, oriune. Dovadă stă chiar acest sumar material.

Nu poți numi un profesor de contabilitate ca decan al facultății de turism și un profesor de sociologie ca decan al facultății de drept fără să râdă o țară întreagă, compromițând grav instituția. Nu poți înlătura un profesor de talia lui Mihai Papuc și să pui în locul lui o fostă dansatoare la bară și să crezi că nu se află și că imaginea universității nu se va șifona grav.

Este o naivitate infantilă să crezi că nu știe toată lumea că ai dezmembrat facultatea de turism, în condițiile în care era cea mai performantă și atrăsese cei mai mulți studenți. Într-adevăr, rectorul a dispus ca toate normele didactice ale specialiștilor acestei facultăți să fie redistribuite profesorilor nespecialiști în turism de la celelalte facultăți neperformante, unora dintre ei revenindu-le privilegiul de a primi câte trei norme (mai pe înțeles, un salariu net de 9.000 de lei).

Un astfel de beneficiar este Cristina Neagoe (cea cu bara), fiica consilierului Radu Neagoe; altul este președintele senatului, Radu Despa (pensionar și vecin de gard cu rectorul); tot trei norme din cadavrul facultății de turism și-a adjudecat și rectorul însuși, habarnist în turism în rând cu ceilalți. Talentul cinic-managerial al lui Ovidiu a făcut ca specialiștilor în turism să li se arunce câte o ciosvârtă constând într-o singură normă. Oare toate aceste matrapazlâcuri de larg răsunet ale rectorului prin care profesori nespecialiști primesc salarii colosale ca să apară în fața unor studenți atrași de prestigiul (de altădată) universității, nu lovesc usturător tocmai în acest prestigiu?

Față de toate aceste pozne, îi cerem rectorului Ovidiu Folcuț să demisioneze din Universitatea Româno-Americană.

Iar dacă vrea să continue tot așa, să înființeze pe banii lui o Universitate Româno-Sud Americană.

Odată cu el, cerem ca absolut toți membrii familiilor mafiote, precum și toate persoanele conexate cu acestea să plece definitiv din instituție.

În loc de încheiere: Ne aplecăm cu iubire și respect în memoria părintelui acestei frumoase universități, pe care a gândit-o ca pe un lăcaș de cultură și de prietenie și pe care a înzestrat-o cu spații de învățământ, amfiteatre, laboratoare, bibliotecă, săli de lectură, tipografie, birouri, capelă, cabinet medical, cantină-restaurant, autoturisme și spații de cazare și recreere pentru studenți.

Pe lângă toate acestea, a lăsat în conturi o enormă rezervă de 29 de milioane de euro. Mai presus de orice, rectorul fondator Ion Smedescu a lăsat o universitate cu un nume respectat. Plecând dintre noi acum șase ani, în universitate s-a instalat o conducere îngustă la minte, moale ca voință și diabolică prin tenacitatea cu care a distrus această mare ctitorie de cultură. Sperăm că cei care vor citi materialul nostru să-și facă un proces de conștiință și să-și ia inima în dinți ca să izbească cu putere în nemernici.

Să avem curajul să-i scoatem în față pe uzurpatori și pe hoți, să-i judecăm și să curățăm universitatea de această murdărie!

Comentarii prin Facebook

17 Comentarii on Exclusiv: Acuzaţii cu iz penal la Universitatea Româno-Americană

  1. Suna incredibil…
    Sunt student la URA, iar cele spuse mai sus imi dau fiori, dar si furie fata de cei implicati.
    Informatiile cumulate in acest articol par stranse pe parcursul a catorva luni/ani… totusi care este sursa acestora? de unde certitudinea?

  2. Ma bucur ca cineva a facut aceste cercetari si au fost facute aceste dezvaluiri! Va rog sa ma credeti ca aceste lucruri se vad la cursurile sustinute de acesti minunati”lectori”! Invatamantul este la pamant!

  3. Sunt socata. Sunt studenta a universitatii de 4 ani de zile. Mare parte din profesorii numiti mi-au predat la cursuri. Este incredibil ce am citit. Astept totusi mai multe pareri. Nu-mi vine a crede ca au stat lucrurile chiar asa. Va fi groaznic atat pentru institutie cat si pentru studentii care pretind ca au invatat scoala in aceasta universitate.

  4. Felicitari pentru informatiile care ni le-ai furnizat, dar totusi am vrea si noi pe fata militianului cum dansa la tvr2…:)

  5. am vrea si noi sa o vedem pe fata militianului cum dansa la tvr 2 🙂
    Scuze pentru greseala!

  6. =)) ma bucur ca am renuntat la mizeria asta ce-si spune universitate dupa primul an de studiu ! Cat despre toata intriga de mai sus , nu pot spune decat ca-mi lipseste maestrul Caragiale , ar fi fost un scenariu demn de stilul si critica lui .

  7. Subscriu la ce spune Alex. O inregistrare cu doamna Neagoe?

  8. Studentul da nume universitatii,nu invers. Prin urmare daca tu esti o
    mizerie, atunci si imaginea insitutiei va fi la fel. Mafia este prezenta in fiecare universitate ca asa e in Romania. Este o universitate tanara dar care a beneficiat inca de la inceput de cele mai bune conditii si relatii fata de altele de stat la care terminati cu o diploma de someri,pt ca nu aveti cum sa va angajati ca nu aveti …experienta.Aceasta universitate nu va fi inchisa pt ca importanta ei este clara. Are prea multe relatii straine, au fost investite multe centre aici(primul centru Microsoft,centrul de studii asiatice:lb.azera,coreana,japoneza etc. O biblioteca care ne ofera acces la diferite date economice internationale in care se inverste anual o suna mare de bani), unele unice in tara, asa ca nu veniti cu argumente nefondate, fara dovezi la adresa institutiei. Mai bine faceti ceva daca ati cercetat atat de bine situatia si sunteti atat pe siguri voi. Suntem satui de astia care se afirma dar nu fac nimic! Fapte,nu vorbe daca sunteti atat de viteji!

  9. nu pot sa cred . Sunt studenta de 3 ani auci..si nu aveam habar de ceea ce se intampla dupa zidurile camerei de curs

  10. Da pentru acesti domni nu exista legi, DNA ca e la moda ! Poate asa se va face lumina, dar pana atunci toata lumea beneficiaza de prezumtia de nevinovatie.

  11. Poftim?! In primul rand sunt socata de situatia cu domnul profesor Mihai Papuc! A fost profesorul meu de licenta, de disertatie, datorita dansului m-am inscris si la masterat acolo. Ne era si rusine sa mergem la cursurile dansului fara sa invatam, atat de mult l-am respectat! Cristina Neagoe era asistenta brunetica?

    Iar de la domnul Folcut nu ma asteptam, noi l-am apreciat ca profesor.
    Soc, am invatat 5 ani pe rupte acolo si acum se duce ***** facultatea noastra. Pacat!

  12. Si de tuleasca nu ziceti nimic?se freaca cu un bosorog care e tot ceva prin conducere si face ce o taie capul.

  13. Andreea Roxana // 13 februarie 2015 at 0:00 // Răspunde

    Ce va mai place sa aruncati cu noroi in oameni si sa distrugeti niste vieti si reputatia unei universitati bune fata de multe altele din tara. Am facut facultate si master la Romano Americana deci am vazut cu ochii mei ce se petrece acolo. Nu neg faptul ca ar exista undeva o farama de adevar cu privire la unele persoane, dar mi se pare fabulos cat de multe „fapte” s-au relatat in acest articol, fara vreo dovada concreta. Cereti demisia lui Folcut? Cu ce drept si cu autoritatea cui?
    Va mirati ca a scazut numarul de studenti admisi la facultate, dar v-ati uitat sa vedeti cati liceeni mai iau bacul in ziua de azi?
    Sunteti penibili toti cei care ati contribuit la acest articol daca nu reusiti sa demonstrati ca toate aceste acuze sunt fondate si sunteti la fel de penibili cei care credeti toate aceste inflorituri fara sa va documentati si din alte surse.
    Dragi fosti studenti ai URA: nu v-a fortat nimeni sa va inscrieti la aceasta universitate. Daca va grabiti sa aruncati cuvinte urate la adresa ei, va rog sa tineti cont de faptul ca va taiati singuri craca de sub picioare. Orice renume adus prost universitatii va atrage un renume prost tututor absolventilor sai.

  14. Exagerați teribil. Certitudinea unde este? Unele sunt adevărate, unele nu. Clar! De alți profesori corupți nu ati scris nimic… Doamne fereste, parca trăiti intr-o telenovela românească! Pace!

  15. De parca nu regasim aceeasi poveste in toate universitatile. Transformarea unei institutii intr-o afacere de familie/prieteni se regaseste peste tot. Facultatea de Psihologie a Universitatii Bucuresti? Clanul Mitrofanilor.
    SNSPA? Inventie a unei generatii de ingineri securisti. Specialisti in PR sau stiinte politice cu studii in constructii sau industrie chimica.
    Serios? Aventuri prin birouri? La Facultatea de Stiinte Politice, SNSPA, a fost dat afara anul acesta unul dintre cei mai respectati profesori pt hartuire sexuala in mod repetat a unei studente.

    Universitatile de stat sau private, cu renume sau nu, toate au in conducere grupuri de fosti militieni/securisti, nulitati (cum scrie si in articol) care isi aduc rudele, amantii si amantele sa traga cu totii impreuna cat mai mult pot pe spatele studentilor sau al statului.

  16. Daca informatiile scrise mai sus sunt adevarate va rog sa recurgeti la proceduri legale de cercetare. Va sustin!

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*