Ultimele Știri

EXCLUSIV: A fost descoperit fondul de investiţii, mascat într-o reţea offshore din Malta, prin care Becali vrea să-l vândă pe Stanciu în Anglia

George Becali a declarat în direct la Sport.ro că aşteaptă o ofertă de 10 milioane de lire sterline în ceea ce privește negocierile purtate pentru vânzarea lui Nicolae Stanciu, conform ProSport.

”Clubul din Anglia nu e club, e fond de investiţii. Fondul ştie cu cine colaborează şi cui dă jucătorul. Fondul dă drepturile clubului, dar investesc împreună în jucător. Eu nu ştiu clubul care este interesat de Stanciu, doar fondul îl ştie, negociază cu cluburile cu care are legătură. Un impresar a venit la mine. Mâine e posibil să se dea OK pentru achiziţionarea lui Stanciu”.

Potrivit legilor FIFA intrate în vigoare în 2015 şi adoptate inclusiv de Federaţia Română de Fotbal, un club nu poate implica într-un transfer o „terţă parte” care să participe şi să beneficieze de pe urma respectivei tranzacţii. Astfel, Becali a dezvăluit o posibilă încălcare a regulamentelor.

Din lumea impresarilor români care activează în străinătate, ProSport a aflat şi numele fondului de investiţii căruia Becali i-a încredinţat destinul lui Stanciu.

Aesta este controversatul Doyen Group, care a fost implicat deja într-un caz în care clubul belgian FC Seraing a fost pedepsit de FIFA.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*