Este oficial! Simona Halep a ieşit din Top 5 WTA

  • Adelina Mitrache
  • 4 aprilie 2016
  • Sport
Simona Halep la Wimbledon 2015

Jucătoarea Simona Halep, eliminată săptămâna trecută în sferturile de finală ale Miami Open, a coborât pentru prima dată după doi ani din Top 5 WTA şi se află pe locul şase în ierarhia anunţată luni, în care lider este în continuare Serena Williams.

Halep a coborât de pe locul cinci pe şase ca urmare a parcursului înregistrat la Miami de Victoria Azarenka (Belarus), sportivă care a câştigat turneul şi a urcat de pe poziţia 8 pe 5. Azarenka este pregătită de fostul antrenor al Simonei Halep, belgianul Wim Fissette.

Simona Halep nu s-a mai aflat până acum pe locul 6 WTA. Ea a urcat pe locul 5 de pe locul 7 WTA, la 17 martie 2014. Halep a început anul 2016 pe locul 2 WTA, cea mai înaltă poziţie mondială din carieră, dar rezultatele slabe au dus-o pe o traiectorie descendentă. După semifinala de la Sydney, Halep a pierdut în primul tur la Australian Open, apoi în primele meciuri jucate la Dubai şi la Doha (turul secund) şi a jucat în sferturi de finală ale turneelor de a Indian Wells şi Miami.

În clasamentul dat publicităţii luni, Halep are 3785 de puncte. 

Monica Niculescu a urcat de pe locul 33 pe 32, cu 1495 de puncte, Irina Begu a urcat de pe 35 pe 34, cu 1410 puncte, iar Alexandra Dulgheru se află pe poziţia 97, după o coborâre de şase locuri (710 puncte).

În top 200 se mai află Andreea Mitu – urcare de pe 112 pe 110, cu 601 puncte, Patricia Maria Ţig – coborâre de pe 129 pe 131, cu 438 de puncte, Sorana Cîrstea – urcare de pe 147 pe 135, cu 419 puncte, şi Ana Bogdan – urcare de pe 155 pe 153, cu 368 de puncte.

La dublu, cel mai bine clasată româncă este Monica Niculescu – locul 31, urcare de pe 32, cu 2390 de puncte. Irina Begu a coborât de pe 38 pe 39 şi are 2030 de puncte, iar Raluca Olaru a coborât de pe 48 pe 49, cu 1530 de puncte.

Top 10 WTA la simplu este următorul:

1. Serena Williams (SUA)               8625  

2. Angelique Kerber (Germania)           6025  

3. Agnieszka Radwanska (Polonia)         5775  

4. Garbine Muguruza Blanco (Spania)      4831  

5. Victoria Azarenka (Belarus)          4530  

6. Simona Halep (România)               3785  

7. Petra Kvitova (Cehia)       3763  

8. Roberta Vinci (Italia)                3595  

9. Maria Şarapova (Rusia)             3432  

10. Belinda Bencic (Elveţia)         3340.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *