Ultimele Știri

Emisiile de CO2 au stagnat în 2014 după 40 de ani de creştere continuă

emisii CO2

Emisiile mondiale de CO2 din sectorul energiei au stagnat în 2014, situându-se la valoarea de 32,3 miliarde de tone, a anunţat vineri Agenţia Internaţională a Energiei (AIE), potrivit căreia, pentru prima dată în ultimii 40 de ani, emisiile de CO2 nu au progresat odată cu creşterea economică.

„Este o surpriză binevenită şi considerabilă”, a declarat directorul biroului economic din cadrul AIE, Fatih Birol, într-un comunicat de presă.

„Aceste rezultate ne dau speranţa că popoarele lumii vor putea să colaboreze pentru a combate încălzirea globală, cea mai importantă ameninţare cu care omenirea se confruntă în prezent”, a adăugat el.

AIE consideră că această stagnare se explică prin dezvoltarea unor surse de energie regenerabilă, în special în China.

„În China, anul 2014 a cunoscut o creştere a producţiei electrice ce are la bază surse regenerabile, precum energia hidroelectrică, solară şi eoliană, în paralel cu arderea unor cantităţi mai mici de cărbune”, se afirmă în comunicat emis de AIE.

Fatih Birol vede în acest fapt „o dinamică indispensabilă” pentru negocierile actuale care pregătesc un acord mondial asupra climei, care ar urma să fie negociat şi semnat la sfârşitul acestui an, la Paris.

„Pentru prima dată, emisiile de gaze cu efect de seră s-au separat de creşterea economică”, spune Fatih Birol.

De peste 40 de ani, emisiile de CO2 măsurate au stagnat sau scăzut doar în trei ocazii: la începutul anilor 1980, în 1992 şi în 2009. De fiecare dată, acea tendinţă de scădere corespundea unor perioade de recesiune economică mondială.

În schimb, în 2014, economia mondială a cunoscut o creştere medie de 3%.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*