Ultimele Știri

Elevii refuză să mai bea laptele primit la școală: ‘Mi-e frică să-l mai beau, să nu ajung în spital’

corn lapte elevi.

Programul guvernamental ‘Cornul și Laptele’ desfășurat în școlile din România, bagă elevii în spitale. Mai multe unități de învățământ din țară au solicitat ajutorul ambulanțelor, după ce elevilor li s-a făcut rău.

Mai mulţi elevi de la Şcoala nr. 40 din Galaţi refuză să mai bea laptele primit de teamă că s-ar putea îmbolnăvi, după ce săptămâna trecută aproape 40 de copii din această unitate au fost transportaţi la spital după ce au consumat produsele livrate în cadrul programului „Lapte şi corn”.

La Şcoala nr. 40 din municipiul Galaţi mai mulţi copii au refuzat, miercuri, să bea laptele primit la şcoală în cadrul programului guvernamental „Lapte şi corn”. Ei spun că se tem să nu ajungă la spital după ce vor consuma lapte, aşa cum s-a întâmplat săptămâna trecută cu aproape 40 dintre colegii lor. 

„Mi-e frică să nu îmi fie rău. Am văzut tot lapte din acela. Mi-e frică să-l mai beau, să nu ajung în spital”, a spus unul dintre elevii şcolii.

„Nu am băut lapte, ne e frică să-l mai luăm”, a afirmat, la rândul său, o elevă. 

În plus, mai mulţi părinţi ai copiilor au început să strângă tabele cu semnături pentru a cere conducerii şcolii ca elevii să nu mai primească lapte.

„Eu am semnat tabelul. Când am adus copiii dimineaţă, am fost întrebată dacă mai vreau să se aducă lapte la clasă şi am semnat că nu mai vreau. Din tot tabelul nu era nici măcar un singur da. Toţi părinţii sunt de acord, mai bine să se înlocuiască acest lapte. Nu ştiu cu ce, cu un iaurt, de iaurt nu am auzit să fie probleme, sau cu un fruct, cu ceva”, a spus mama unui elev.

„Nu dau laptele copilului, îl dau la pisică, la căţei, i-am spus copilului să nu bea dacă au fost probleme săptămâna trecută”, a afirmat un alt părinte.

„Majoritatea spune să se renunţe, se face o cerere scrisă la conducerea şcolii să se renunţe, să se dea fructe”, a adăugat mama unei eleve. 

În schimb, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi a spus că, deocamdată, la instituţie nu s-au înregistrat cereri din partea părinţilor de sistare a livrării de lapte în şcoli şi, în plus, fiind vorba despre un program guvernamental, alte instittuţii ar putea decide acest lucru.

„Conform procedurii, produsele sunt distribuite şi, la fel ca înainte, şi probabil şi pe viitor vor exista elevi care nu le consumă. Aceste produse fie sunt luate de elevi acasă, fie sunt donate altor colegi, fie sunt hrănite animăluţele de pe lângă şcoală. Este un drept al copilului. E un program naţional şi noi nu avem competenţă să decidem sistarea livrării de lapte în astfel de cazuri”, a spus Diana Bulai, inspector şcolar adjunct la ISJ Galaţi.

Ea a afirmat că o decizie de a nu se mai livra lapte, la cererea părinţilor, ar putea fi luată de Consiliul Judeţean, în funcţie de contractele avute cu distribuitorii. 

Pe de altă parte, preşedintele CJ Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, a spus însă că o astfel de decizie nu aparţine instituţiei pe care o conduce.

„Eu am mai spus, noi urmărim doar partea financiară. De desfăşurarea acestui program se ocupă ISJ, e un program la nivel naţional. Există un organism format din mai multe instituţii, cum ar fi DSP şi DSV, dacă vreţi, care stabilesc dacă sunt probleme cu un anumit produs sau nu. Noi nu putem acţiona sub impulsul emoţional. Am prevăzut că aşa se va întâmpla şi nu vor mai dori laptele la şcoală. Dacă vreţi, e un impuls emoţional ca la Colectiv, păstrând însă o altă proporţie”, a afirmat Nicolae Bacalbaşa. 

Totodată, analizele făcute de inspectorii sanitar-veterinari arată că produsele distribuite elevilor au avut parametri corespunzători.

„Rezultatul analizelor de laborator efectuate pe probele de lapte UHT semidegresat 1,8% Lăptic şi pe proba de corn şcolar 80 de grame, recoltate în data de 10 martie 2016 de la Şcoala Gimnazială «Iulia Hasdeu», sunt corespunzatoare la parametrii analizaţi (…)”, se arată într-o informare transmisă, miercuri, de conducerea DSVSA Galaţi.

În 10 martie, mai multe ambulanţe au fost solicitate la Şcoala generală nr. 40 „Iulia Hasdeu” din municipiul Galaţi, pentru a acorda primul ajutor unui număr de aproape 40 de elevi cărora li s-a făcut rău după ce au băut laptele primit la şcoală. Astfel, 36 de elevi au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul de Copii din Galaţi, iar 14 au fost internaţi în această unitate medicală şi cinci la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi. Ulterior, la Spitalul de Copii a mai ajuns un elev care a acuzat stări de rău. Majoritatea copiilor au fost însă externaţi în cursul zilei de vineri, iar ultimii trei dintre aceştia la sfârşitul săptămânii trecute.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, Liliana Iordăchescu, declara, luni, că rezultatele coproculturilor au fost negative, „adică nu s-au găsit germeni în tractul intestinal al copiilor”. Potrivit lui Iordăchescu, copiilor li s-a dat în cadrul programului „Lapte şi corn” produsul Lăptic La Dorna UHT, cu termen de valabilitate 20 septembrie 2016. 

În 4 martie, alţi 17 copii – opt băieţi şi nouă fete – cu vârste între 11 şi 14 ani au fost internaţi la Spitalul de Copii din Galaţi cu toxiinfecţie alimentară, după ce au fost preluaţi cu ambulanţele de la şcoala din localitatea Pechea, reprezentanţii DSP spunând că elevilor li s-a făcut rău după ce au băut lapte primit la şcoală, în acest caz furnizorul fiind fabrica de lapte Olympus, din Braşov.

Cei 17 elevi din Pechea s-ar fi îmbolnăvit din cauză că în cutiile de lapte primite, care ar fi avut defecte de ambalaj, ar fi pătruns aer care a alterat laptele, potrivit DSP Galaţi. În urma analizării celor 19 probe de lapte recoltate şi a coproculturii de la cei 17 copii din Pechea nu s-a constat existenţa unei contaminări cu germeni patogeni.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*