Ultimele Știri

Elena Udrea se laudă că va bate tot şi pe toţi în lupta cu PSD

Klaus Iohannis face gafe după gafe. După ce l-a scos de la naftalină, neinspiratul Crin Antonescu, care l-a propus ba prim-ministru ba primvicepreşedinte al fostului PNL, acela adevărat, Iohannis l-a dat la o parte pe acesta, luându-i inclusiv funcţia de preşedinte al liberalilor. Nu mai spun că Iohannis nu avea nici vechimea necesară pentru a candida la funcţia de preşedinte liberal. Mai apoi, întrebat fiind cum de a pus mâna pe şase case, a gafat spunând că din banii de meditaţii.

Numai că vreo două le-a pierdut din pricina ilegalităţilor făcute. Şi acum mai are două procese cu ANI pentru incompabilitate. Şi n-ar fi exclus să zboare din postura de candidat la alegerile prezidenţiale, doar aşa că să-i creeze un avantaj Elenei Udrea. În fond bătălia pentru Cotroceni se da între PSD şi cei anti-PSD. Săptămâna trecută, clevetind el cum va schimba politică românească s-a autodefinit ct fiind un „politruc”. El nu este neamţ, ci un banal „Ionescu” (după cum îl numeşte un cunoscut analist politic), după învârtelile cu imobliare şi cu eliminarea lui Crin Antonescu din competiţie.

Şi pentru că veni vorba despre bătălia dintre pesedişti şi antipesedisti, Elena Udrea se laudă că va bate tot şi pe toţi în lupta cu PSD. Inclusiv pe Ponta. Hmmm…

Acum pentru Traian Băsescu a fost şi a rămas jocul, Păpuşarul numărul unu nu avea cum să nu-şi asocieze o Păpuşică, una care, târşita prin mai multe culise, debarale, reînoita prin trucaje, funcţii şi de evoluţia interesului de moment – şi de parcurs – s-a dovedit un fel de adeptă a cameleonismului celui care o recuperase, în disgraţiosul an 2005, şi o recondiţionase în vederea altor evenimente.

Cât despre trădare şi trădători, nu-i nimic de adăugat la ceea ce ştia toată lumea. Cu excepţia, iată, a celor ce s-au aliniat  şi înregimentat poftei de joc a lui Băsescu, obligaţi să se recunoască, oricât de ruşinos pentru pretenţiile lor elitiste, de dreapta, în lumea lui Trahanache a cărui inocenta replică – Trădare, trădare, dar să ştim şi noi – se văd obligaţi s-o invoce şi, astfel, să fie înscrişi într-o tradiţie pur românească.

Iată-l, tot pe aşa-zisa dreapta, pe prezidenţiabilul Cristian Diaconescu. Fost pesedist de frunte, perdant (din partea PSD), la mai multe alegeri, supărat pe social-democraţi şi plecat la UNPR, reevaluat de Băsescu şi luat consilier la Cotroceni, teleportat mai apoi, tot de către dom’ preşedinte, la Mişcarea Populară, Diaconescu s-a înscris (tot la ordinul Păpuşarului), în cursa pentru alegerile din noiembrie.

A rezistat pe această lista doar două săptămâni. PMP şi  Udrea l-au trimis la plimbare. Mazilitul se înfoaie în pene că vrea să candideze „independent”. Face înţelegere cu Cataramă, înţelegere care ţine de joi până mai apoi. Însă, lovitură de teatru: Diaconescu renunţă la candidatură şi se împacă din senin cu doamna Udrea. E distractiv să-l auzi că îşi „subordonează proiectul” pentru „demersul” celei care-l mazilise. Aşa prezidenţiabili, să tot avem. Oricum, vom vedea în noiembrie ce vor alege românii.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*