Efectele noilor măsuri anunțate de Guvernul Grindeanu: Ar putea încuraja evaziunea fiscală şi ar amâna investiţiile

  • Nicoleta Ungureanu
  • 11 ianuarie 2017
  • Economie
grindeanu dragnea

Noile măsuri anunţate de Guvernul Grindeanu ar putea încuraja evaziunea fiscală, a declarat, consultantul fiscal, Dan Schwartz.

Recentele măsuri vor conduce la creştere a impozitării salariilor ce depăşesc 3000 de euro brut, adică circa 2500 de euro net, echivalentul în lei, susține consultantul fiscal, Dan Schwartz.

“Banii aceştia se câştigă în IT, sectorul bancar, cel al asigurărilor, în multinaţionale şi în managementul mijlociu şi de top al companiilor. Este afectată clasa de mijloc în formare”, arată Dan Schwartz, managing partner, RSM România.

Acesta explică cum aceste măsuri ar putea încuraja evaziunea fiscală: “Dacă vorbim de creşterea impozitării salarilor mari va apărea tentaţia ca diferenţa de salariu să se plătească la negru tocmai pentru că trebuie să se limiteze pe cât posibil plata contribuţiilor sociale. Iar, atunci când se ridică plafonul pentru microîntreprinderi la 500.000, ai făcut mult mai uşoară împărţirea unui business de 1,5 milioane de euro în trei business-uri de 500.000. Astfel, afacerea de 1,5 milioane de euro nu mai plăteşte impozit pe profit de 16%, ci 1% impozit pe venit, dar împărţit pe trei microîntreprinderi. Acest lucru ar urma să scadă veniturile bugetare. Iar, dacă ne referim la impozitarea cu 3% pe tranzacţiile imobiliare ce depăşesc o anumită valoare, probabil că se vor declara preţuri subevaluate şi astfel se vor pierde venituri bugetare”.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *