Efecte Brexit: Germania propune țărilor UE înființarea unei armate comune

După decizia Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană, Germania a venit cu o serie de propunere pentru Blocul Comunitar. De curând, ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a propus reducerea numărului de comisari UE și revizuirea bugetului anual al blocului.

Ministrul, care este și vicecancelarul Germaniei, propune înființarea unei forte armate comune la nivelul UE și se declară convins că Scoția va fi acceptată în sânul Uniunii dacă își declară independența de Marea Britanie, conform Profit.ro.

„O Europă în care 27 de comisari încearcă să își dovedească abilitățile nu are sens. Ar fi bine ca numărul acestora să fie redus”, a spus ministrul într-un interviu publicat sâmbătă de publicația locală Neue Osnabruecker Zeitung, preluat de Reuters.

Sigmar Gabriel susține că ieșirea Marii Britanii din UE nu va avea niciun impact și că cel mai probabil, aceasta va dori să se întoarcă în Blocul Comunitar, în câțiva ani, ținând cont că majoritatea tinerilor britanici au votat pentru rămânere în UE.

„Trebuie să păstrăm legăturile. Dacă ne dorim ca noile generații să mai aibă o voce la nivel global, atunci ne trebuie o voce europeană. Nici măcar o Mare Britanie, sau o Germanie, puternică nu va mai fi capabilă să se facă auzită de una singură”, spune Gabriel.

Vicecancelarul Germaniei a adăugat că Scoția va fi acceptată ca membru deplin al UE în eventualitatea în care se va desprinde de Marea Britanie.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *