Ultimele Știri

Educația ar trebui să fie prioritatea zero a guvernului Cioloș, spun tinerii

Tinerii români cred că educaţia ar trebui să fie o prioritate pentru Guvern, potrivit unui studiu lansat vineri, care a fost realizat în perioada 15 – 21 februarie, de AudienceNet, la solicitarea Fundaţiei Stânga Democratică şi Fundaţiei Europene de Studii Progresiste.

Studiul arată că 96% dintre tinerii cu vârste între 15 şi 34 de ani consideră că educaţia ar trebui să fie o mare prioritate pentru Guvern, 95% au făcut referire la ocrotirea sănătăţii, tot 95% la crearea de locuri de muncă, 91% – mediu, mâncare, afaceri rurale, 90% – sărăcie, 88% – energie, 87% – transport, 86% – ştiinţă şi tehnologie, tot 86% – locuinţe.

‘Studiul relevă câteva elemente, după părerea noastră, extrem de interesante. În primul rând prioritatea numărul unu pentru tinerii din România este educaţia. 96% dintre tineri au identificat educaţia ca fiind prioritatea absolută pentru ei şi prioritatea care ar trebui să ghideze activitatea guvernamentală. Al doilea subiect de interes este sănătatea’, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, preşedintele Fundaţiei Stânga Democratică.

Totodată, 81% dintre tineri sunt de părere că nivelurile curente de corupţie afectează într-o mare măsură viitorul ţării, 77% au menţionat că nivelurile de investiţie în educaţie, iar 75% – starea economiei. Un procent de 70% dintre respondenţi cred în importanţa egalităţii de gen în societate.

96% dintre cei chestionaţi sunt de părere că politicienii ar trebui să lucreze privind asigurarea celui mai bun viitor posibil pentru oamenii tineri, tot 96% consideră că politicienii ar trebui să acţioneze referitor la îmbunătăţirea şi menţinerea unei bune îngrijiri medicale.

Un politician trebuie să fie, în primul rând, onest

Potrivit studiului, 96% dintre tineri cred că onestitatea este o calitate importantă a unui politician ales, 95% – inteligenţa, tot 95% – o poziţie împotriva corupţiei, 95% au făcut referire la abilitatea de a-i asculta pe alţii, tot 95% cred că trebuie ca un om politic ales să fie bun într-o situaţie de criză. Întrebaţi ce ar încuraja mai mulţi oameni să voteze, 85% au răspuns că dacă ar fi posibil să se voteze online şi/sau prin website, 75% – dacă ar fi posibil să se voteze în mai multe locuri, precum mall-uri, în trenuri, iar 54% – dacă ar fi posibil să se voteze mai mult timp.

Un procent de 47% dintre cei chestionaţi cred că votul ar trebui să fie obligatoriu, 42% sunt de părere contrară, iar 11% nu ştiu. 71% dintre tineri şi 59% dintre tinerele chestionate cred că balanţa de gen în politică este aproape corectă. Un procent de 84% dintre respondenţi cred că este important ca reprezentanţii aleşi să reflecte populaţia în termeni de vârstă, gen, clasă, religie, rasă, etc. 91% dintre cei chestionaţi consideră că, în comparaţie cu alte state, România experimentează mai multă corupţie în rândul autorităţilor, tot 91% cred că România investeşte mai puţin în ocrotirea sănătăţii.

‘Tinerii aşteaptă de la politicieni să îşi schimbe comportamentul şi să fie mai direcţi în comunicarea pe care o fac cu tinerii. Vedem în analiza calitativă că aceştia au evidenţiat dorinţa de a intra în contact cu politicienii’, a spus Negrescu. Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de peste 1.000 de tineri cu vârsta între 15 şi 34 de ani, marja de eroare fiind de plus/minus 3%.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*