Ultimele Știri

După vizita lui Putin, Kazahstanul face exerciţii militare cu SUA şi Marea Britanie

Kazahstan trupe militare

Exerciţiile militare s-au extins nu numai în Europa, dar şi Asia. Kazahstanul, aliatul economic al Rusiei găzduieşte un exerciţiu militar internaţional din care fac parte SUA, Marea Britanie, Kârgâzstan, Tadjikistan și Turcia.

Acum două săptămâni, Vladimir Putin era aşteptat în Astana, iar, astăzi, pe poligonul militar „Illiski” au debarcat trupe americane şi ale Regatului Unit care urmează să participe la un exercițiu militar internațional „Vulturul de stepa-2015″.

Membră a Uniunii Economice Eurasiatice, din care fac parte Rusia, Belarus şi Armenia, Kazahstanul nu evită să-i ofere momente de derutare Federaţiei Ruse, aflată într-un război diplomatic cu NATO.

Potrivit Ministerului Apărării din Kazahstan, exercitiile „Vulturul de stepa” se vor desfăşura în două etape. Prima etapă va dura între 6-17 aprilie, iar a doua este programată pentru luna iunie. În prima fază, militarii britanici vor efectua exerciții tactice cu unitatea kazahă Kazbat-1.

La rândul său, trupele armatei SUA vor antrena și îmbunătăți procedurile de luare a deciziilor cu comandamentele unităţilor kazahe Kazbrig și Kazbat.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*