Dragu: Nu intenţionăm modificarea condiţiilor Programului Prima Casă

  • Adelina Mitrache
  • 5 iulie 2016
  • Social
anca paliu dragu

Condiţiile Programului Prima Casă nu vor fi modificate şi în prezent sunt 280 de milioane lei disponibili, a declarat ministrul Finanţelor Anca Dragu, ea precizând totodată că în aceste moment ministerul analizează dacă se impune o redistribuire a fondurilor nefolosite de unele bănci.

„Nu luăm în calcul modificarea condiţiilor Programului Prima Casă. Sunt 280 de milioane disponibili în acest moment. Facem o analiză, trebuie să identificăm dacă există sume disponibile la anumite bănci, să facem o redistribuire a acestora şi apoi vom decide ce se întâmplă cu cererile care practic există în acest moment la bănci”, a spus Dragu.

Ea a mai precizat că Ministerul Finanţelor este în dialog cu băncile pentru a avea o reacţie din partea acestora cu privire la „eficienţa acestui program”.

„El a fost demarat în 2009, până în prezent nu s-a făcut o analiză a impactului Programului Prima Casă. Deci asta este faza în care acum discutăm cu toţi factorii implicaţi să vedem ce efect a produs acest program în piaţa”, a mai spus Anca Dragu.

Ministerul Finanţelor a transmis miercuri, 5 iunie, către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), cât şi către băncile participante la programul Prima Casă datele privind alocarea plafoanelor pe fiecare instituţie bancară în parte.

Astfel, băncile care au primit plafoane sunt Alpha Bank, Creditcoop, Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, Leumi, BCR, BRD, CEC, Credit Agricole, Garanti, ING Bank, Intesa Sanpaolo, Marfin, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank şi UniCredit Bank.

Suplimentarea plafonului total de garantare pe anul 2016 aferent programului Prima Casă cu 500 milioane de lei a fost aprobat pe 18 mai prin hotărâre de guvern. Măsura răspunde solicitărilor potenţialilor beneficiari ai programului şi ţine cont de dinamica semnificativ crescută a volumelor garantate în cadrul programului.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *