Ultimele Știri

Dragobetele – sărbătoarea iubirii în spaţiul românesc

dragobete

Românii celebrează Dragobetele, o sărbătoare autohtonă a dragostei, care îşi are rădăcinile în tradiţiile dacice şi în credinţa într-un fel de zeu al iubirii, a cărui cinstire, pe 24 februarie, marca simbolic şi începutul primăverii.

Când se serbează Dragobetele?

Pe vremuri, în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii ţineau sau făceau Dragobetele (Ziua Îndrăgostiţilor, Cap de primăvară, Logodnicul Păsărilor). Probabil că luna februarie era considerată luna de primăvară, iar ziua de 24 era începutul anului agricol (uneori ziua ieşirii ursului din bârlog). Este momentul în care natură se trezeşte, păsările îşi caută cuiburi, iar oamenii, în special tinerii, intră şi ei în rezonanţă cu ea.

Cine este Dragobetele?

Divinitate mitologică similară lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un bărbat chipeş şi iubaret nevoie mare. Nu blând că Sf. Valentin, ci năvalnic el era la daci zeul care, că un „nas cosmic”, oficia în cer la începutul primăverii nuntă tuturor animalelor. În decursul anilor această tradiţie s-a extins şi la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele şi băieţii se întâlnesc pentru că iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se „logodesc” în acesta zi.
Motivaţia preluării obiceiului păsărilor era profundă, din moment ce păsările erau privite că mesagere ale zeilor, cuvântul grecesc „pasăre” însemnând chiar „mesaj al cerului”.
Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii de ziua lui făcându-se petreceri (fără indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele căsnicii…

Ce tradiţii sunt de Dragobete?

Înainte de vreme pretutindeni prin sate se auzea zicala: „Dragobetele sărută fetele!”. Credinţă populară românească spune că cei care participa la Dragobete vor fi feriţi de boli tot anul. Aşadar: dimineaţă, îmbrăcaţi în cele mai bune haine, tinerii se întâlneau în centrul satului sau în faţă bisericii. Dacă timpul era favorabil, porneau cântând în grupuri către pădure sau prin lunci în căutarea ghioceilor şi a altor plante miraculoase(folosite pentru descântece de dragoste), dacă vremea era urâtă se adunau la unii dintre ei acasă şi se ţineau de jocuri şi de poveşti.

De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor (uneori le urmau logodnele adevărate) sau fetele şi băieţii făceau fraţii de sânge.

În pădure, în jurul focurilor aprinse, tinerii băieţi şi fete stăteau de vorba. Fetele strângeau viorele şi tămâioasă, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste. Prin unele locuri, există obiceiul că fetele mari să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă era păstrată cu mare grijă pentru că avea proprietăţi magice (se spunea că e „născută din surâsul zânelor”) şi putea face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase. Dacă nu erau omăt şi fragi fetele adunau apă de ploaie (pentru spălatul părului) sau de izvor atunci când Dragobetele se ţinea în luna martie.

La prânz, fetele începeau să coboare spre sat în fugă, în sudul României această goana fiind numită „zburătorit”. Fiecare băiat urmarea faţă care îi plăcea. Dacă flăcăul era iute de picior şi fetei îi plăcea respectivul urmăritor, atunci avea loc o sărutare mai îndelungată în văzul tuturor. Sărutul era logodnă ludică a celor doi, cel puţin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau înaintea logodnelor adevărate.

Comunitatea este foarte interesată de ce se întâmplă, deoarece încă de pe acum se poate află la ce nunţi vor merge toamna. După-amiază are loc petrecerea, unde toată lumea, fie că este membru al unui cuplu, fie că nu, dansează, cânta, se simte bine fiindcă se spunea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-şi vor mai găsi pereche tot restul anului.

Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat în ziua de Dragobete că să fie drăgăstoase tot anul şi mai aveau grijă să dea mâncare bună orătăniilor din curte, păsărilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificată la Dragobete. De multe ori, flăcăii petreceau din plin de Dragobete şi prin satele vecine, că să le meargă bine peste vara.

Pentru toţi, sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu şi pentru cele mari. Deoarece se credea că Dragobetele îi va ajută pe gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decât ceilalţi, în ziua de Dragobete oamenii nu munceau că în zilele cu sărbători religioase, doar îşi făceau curăţenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăzneţe care chiar îşi doreau să fie „pedepsite” de Dragobete. Chiar dacă mai „pedepsea” femeile, se consideră că Dragobetele ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.

La Chişinău, Zeul iubirii va fi venerat printr-o serie de evenimente culturale. Amatorii romanelor de dragoste se vor aduna atăzi în incinta Filialei Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă” unde va avea loc o conferinţă a cititorilor adolescenţi intitulată „10 cărţi Must-Read despre dragoste”. La eveniment vor participa elevi de la mai multe licee din capitală, dar şi din ţară care vor alege cele mai bune trei cărţi despre dragoste.

Iar, în centrul Chişinăului va avea loc un concert live, concursuri pentru îndrăgostiţi, sesiune de fotografii, dar şi alte surprinze oferite de o organizaţie neguvernamentală. Scopul evenimentului este de a include Dragobetele în calendarul sărbătorilor naţionale.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*