Dragnea îl sprijină pe Tăriceanu: ”Rămâne prietenul şi partenerul meu indiferent ce se va întâmpla”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, îl sprijină pe copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, menționând că va rămâne prietenul său ”indiferent de ce se va întâmpla”.

Dragnea a precizat că parteneriatul dintre PSD și ALDE rămâne valabil, indiferent de urmările dosarului de luare de mită în care este implicat în prezent Tăriceanu.

”Călin Popescu Tăriceanu rămâne prietenul şi partenerul meu indiferent ce se va întâmpla, avem o relaţie veche bazată şi construită pe un parteneriat foarte solid, pe o colaborare foarte bună şi pe o înţelegere foarte bună şi nu are ce să se întâmple ca noi doi să nu avem această relaţie sau inclusiv cu domnul Daniel Constantin sau ca PSD şi ALDE să nu aibă această relaţie”, a afirmat Dragnea pentru un post de televiziune.

Liviu Dragnea se gândește la posibilitatea să fie pus la cale un plan pentru ca PSD să nu câștige alegerile parlamentare.

„Încă nu sunt foarte sigur, dar este posibil ca undeva, cineva, cândva să fi gândit un plan de genul acesta pentru că prea seamănă. Ponta e trimis în judecată, Tăriceanu trimis în judecată, eu sunt trimis în judecată, dar o să vedem ce se întâmplă în perioada următoare”, a adăugat preşedintele PSD.

Numele lui Călin Popescu Tăriceanu a fost vehiculat ca fiind implicat în dosarul lui Bogdan Olteanu, fără a exista la acest moment informaţii oficiale în acest sens.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *