Ultimele Știri

Dragnea amenință din nou Guvernul cu moțiune de cenzură

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că Guvernul Cioloş a adoptat o hotărâre prin care veteranii de război şi militarii care au luptat în teatrele de operaţii au rămas fără drepturile prevăzute în Codul fiscal, iar acest lucru este, în opinia liderului social-democrat, o dovadă de „dispreţ” faţă de români pe care, dacă actualul Executiv nu şi-o va cenzura, o face face PSD prin moţiune.

„Îi cer, de aceea, premierului Cioloş ca, urgent, să anuleze efectele acestei noi şi uluitoare dovezi de dispreţ la adresa românilor. România este o ţară care îşi cinsteşte eroii, încă mai este aşa ceva. Dacă acest Guvern nu va şti să-şi cenzureze măcar acest dispreţ, îl va cenzura PSD prin moţiune”, a afirmat Dragnea, într-o declaraţie de presă remisă Agerpres.

Potrivit acestuia, cei care s-au sacrificat pentru România, luptând în Al Doilea Război Mondial sau în războaiele din Afganistan, Bosnia sau Irak, dar şi persoanele cu handicap sunt somaţi de administraţiile financiare să plătească impozite de care fuseseră scutiţi prin Codul fiscal.

„Anterior, Guvernul Cioloş impozitase şi pensiile veteranilor, ceea ce i-a adus pe aceştia în situaţia de a returna sume de bani din pensie. Încercarea reprezentanţilor veteranilor de a se consulta cu premierul sau cu alţi responsabili guvernamentali a eşuat. Pur şi simplu, n-a vrut nimeni să stea de vorbă cu ei. Îi transmit lui Dacian Cioloş că, dacă astăzi este premierul României, aceasta se datorează în primul rând celor care au luptat, cu riscul vieţii, pentru ţara lor. Nu sunt patetic. Respectul pe care îl datorăm lor nu se măsoară în bani; cu toate acestea, drepturile pe care statul le acordă sunt atât de puţine”, a completat Dragnea.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*