Ultimele Știri

Dosarul EADS se apropie cu pași mari spre România

Scandalul din jurul celebrului Dosar EADS se face din ce mai auzit în presa germană. Fostul director al EADS, Stefan Zoller, a fost pus sub acuzare în Germania pentru dare de mită în România şi Arabia Saudită, în cadrul contractelor încheiate pentru securizarea frontierelor celor două state, susțin surse din Procuratura de la Munchen. 

În cursul săptămânii trecute procurorii germani au efectuat percheziții la sediile grupului Airbus (fost EADS), datorită suspiciunilor de corupție legate de contractele cu România și Arabia Saudită. Mai mulți înalți oficiali români ar fi primit mită pentru implementarea programului de securizare a frontierelor. Direcția Națională Anticorupție a anunțat prin vocea Laurei Codruța Koveși existența unui dosar despre acest caz EADS. Șefa DNA spune că acest dosar EADS se află în strânsă legătură cu dosarul Microsoft, unele persoane fiind implicate în ambele dosare ce țin de corupție la nivel înalt. 

Fostul director al EADS a negat faptul că a fost pus sub urmărire penală și a declarat că are „tot interesul ca ancheta să se desfăşoare” şi va contribui fără rezerve.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*