Ultimele Știri

Donald Tusk: UE nu-i poate primi pe toți imigranții care fug din țările lor

donald tusk

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că Uniunea Europeană nu-i poate primi pe toți imigranții care fug din țările lor, subliniind necesitatea elaborării unei politici de returnare pentru rezolvarea acestei probleme, relatează Reuters.

‘Sunt realist și cred că în primul rând trebuie să elaborăm o nouă politică de returnare, ceea ce ar fi o politică de trimitere înapoi’, a declarat Tusk, într-un interviu apărut luni în cotidianul Polska.

‘În mod responsabil, putem vorbi doar despre primirea unui anumit grup de imigranți… Cei care spun să deschidem larg ușa sunt cinici, deoarece știu că acest lucru nu este posibil’, a subliniat președintele Consiliului European.

O serie de tragedii în Marea Mediterană în care sute de imigranți din Africa de Nord s-au înecat după ce au încercat să traverseze marea în vase supraaglomerate și nesigure a accentuat preocuparea internațională cu privire la problema imigrației în Europa.

Comisia Europeană intenționează să adopte înainte de sfârșitul anului un mecanism permanent privind repartizarea pe cote obligatorii a imigranților între statele membre ale Uniunii Europene, în funcție de nivelul economic al țărilor membre și de numărul de locuitori.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*