Ultimele Știri

Doar Irina Begu continuă la Madrid

Simona Halep

Din cele cinci românce care au debutat în cadrul turneului de la Madrid, doar Irina Begu a reușit să acceadă în turul secund, unde va juca astăzi împotriva nemţoaicei Andrea Petkovic.

Turneul organizat de Ion Țiriac nu a fost prielnic jucătoarelor noastre care au fost eliminate, rând pe rând, înainte de a ajunge în turul secund al compețiției iberice. Prima învinsă dintre românce a fost Monica Niculescu, care după o victorie în calificări, a cedat în turul doi în fața neo-zeelandezei Marina Erakovici, scor 2-6, 7-6, 6-3, după două ore și 37 de minute.

Alexandra Dulgheru, beneficiară a unul wild-card, a abandonat chiar înainte de a produce surpriza zilei la Madrid, fiind aproape s-o elimine pe favorita cu numărul 7, Ana Ivanovic. Românca s-a impus categoric în primul set, scor 6-2, însă l-a cedat pe cel de-al doilea în tie break, 6-7. La scorul de 0-4 în decisiv Dulgheru a cedat din cauza unei accidentări.

Andreea Mitu, cea care a reușit două victorii pentru a accede pe tabloul principal al turneului de categorie Premier a fost devansată de americanca Varvara Lecpchenko cu scorul de 7-6, 6-4, după două ore şi trei minute de joc.

Finalista de anul trecut de la Madrid a dezamăgit prin evoluția din runda inaugurală, servind slab și cu multe greșeli în fața unei franțuzoaice determinate. Simona Halep a renunțat la luptă în minimum de seturi, scor 7-6, 6-3 pentru Alize Cornet.

Singura care mai ține steagul României sus în Spania este Irina Begu, care s-a calificat în turul secund după o victorie în fața japonezei Kurumi Nara (52 WTA). Deși românca s-a chinuit în primul set, pe care l-a câștigat în tie-break, scor 7-6, s-a desprins foarte ușor în setul al doilea, unde s-a impus cu 6-1.

Astăzi asteptăm, de la 17:30, duelul dintre românca de pe locul 31 WTA și a 11-a favorită a competiției, nemţoaica Andrea Petkovic.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*