Ultimele Știri

Doar aproape 18% dintre locuințele din România au polițe de asigurare

La finalul lunii iunie a acestui an, 17,7% din cele 8,5 milioane de locuinţe din România aveau asigurare obligatorie, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID). La începutul acestui semestru, numărul de polițe de asigurare obligatorie crescuse cu 14.788, ajungând la 1.506.117 de locuințe asigurate.

Aceste creșteri făceau ca 17,7% din cele 8,5 milioane de locuinţe din România să aibă asigurare obligatorie. Zonele cu cele mai multe polițe PAD active, sunt: Bucureşti (20,1% din total), Muntenia (19,8%) şi Transilvania (16,4%), iar cele mai puţine – în Maramureş (2,7% din totalul poliţelor), Bucovina (3,5%) şi Crişana (4,2%), conform ziarului Capital.

La mijlocul anului trecut, în iunie, numărul polițelor erau de 1.350.110, pentru ca la finalul anului să se înregistreze o creștere, ajungându-se la 1.491.329 poliţe PAD.

Potrivit PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale), 72,6% dintre poliţele active la nivel naţional erau încheiate în mediul urban şi 27,4% în mediul rural.

Prețurile poliţelor  PAD variază în funcție de tipul de locuință, astfel: 20 euro în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată fiind de 20.000 euro) şi 10 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro).

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*