DNA efectuează percheziții în 13 locații din municipiile Vaslui și Bârlad

dna

Procurorii DNA efectuează luni percheziții în 13 locații situate în municipiile Vaslui și Bârlad, două dintre acestea fiind la sediul unor instituții publice.

Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, două dintre perchezițiile efectuate având loc la seidul unor instituții publice, într-un dosar privind fapte comise în perioada 2006 – 2016.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și de fraudare a fondurilor europene, comise în perioada 2006 — 2016. În cursul zilei de 13 iunie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiile Vaslui și Bârlad, județul Vaslui, din care două sunt în sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA transmis luni Agerpres.

Conform unor surse ale Agerpres, unul dintre sediile la acre se efectuează percheziții este Consiliul Județean (CJ) Vaslui, într-un dosar privind fapte în legătură cu un proiect finanțat din fonduri europene, a cărui valoare s-ar ridica la 100 milioane euro.

 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *