DNA: Două persoane au fost trimise în judecată sub acuzația că au pretins 30.000 de euro mită pentru o viză în România

  • Nicoleta Ungureanu
  • 25 august 2016
  • Justiție
DNA

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au trimis în judecată două persoane, sub acuzația de trafic de influență. Acestea ar fi cerut o mită în valoarea de 30.000 de euro pentru a ajuta la obținerea unei vize în România.

Inculpații sunt Dumitru Stamen, în stare de arest preventiv, pentru trafic de influență, și Monalisa-Ekaterina Rohparvar, sub control judiciar, pentru complicitate.

Dumitru Stamen, în zilele de 1 și 2 august, i-a pretins unui cetățean sirian suma de 25.000 de euro, majorată ulterior la 30.000 euro, în schimbul intervențiilor pe care ar fi urmat să le facă astfel încât soțul acesteia să obțină, de la Ambasada și Consulatul României din Beirut — Liban, viza pentru deplasarea în statul român.

„Inculpatul susținea că, din totalul sumei pretinse, 15.000 de euro vor fi pentru el, iar 15.000 euro pentru persoana din Liban care va facilita emiterea vizei. În 3 august, din suma pretinsă, inculpatul Stamen a primit, prin intermediul inculpatei Rohparvar, concubina sa, 15.000 euro, pentru sine, ocazie în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Anterior constatării infracțiunii flagrante, în aceeași zi, inculpata Rohparvar, la solicitarea lui Stamen, a venit la locuința martorei și, pentru a evita constatarea unei infracțiuni flagrante, cu un dispozitiv special adus de ea, a verificat fiecare bancnotă din suma de 15.000 euro ce urma a fi remisă, pentru a constata dacă acestea erau marcate”, menționează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București, cu propunerea de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză, conform Agerpres.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *