Ultimele Știri

DNA cere închisoare cu executare pentru Liviu Dragnea

Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Liviu Dragnea, a ajuns astăzi la Înalta Curte de Casație și Justiție unde se judecă ultimul termen din dosarul „Referendumul”.

Liviu Dragnea speră că va fi achitat însă procurorii au alte planuri, cer închisoare cu executare.

Procurorii DNA cer închisoare cu executare pentru Liviu Dragnea, cât și pedepse complementare. În pledoaria finală, procurorul de ședință a mai spus că Liviu Dragnea s-ar fi înțeles cu martorii din acest proces.

Procurorii spun că Liviu Dragnea și-a folosit în mod ilegal influența de lider al PSD pentru a-i determina pe ceilalți inculpați din dosar să încalce legea electorală, să falsifice buletine de vot și să introducă mai multe buletine de vot în urne și, de asemenea, să falsifice listele pe care semnau cei care au venit să voteze la referendumul din vara anului 2012, pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcția de președinte al României.  

Procurorul de ședință a mai spus că declarațiile martorilor audiați la solicitarea avocaților lui Liviu Dragnea, 18 lideri ai PSD printre care s-a aflat și Victor Ponta, sunt identice. În opinia sa, acest lucru denotă faptul că aceștia, anterior ședinței de judecată, s-ar fi pus de acord cu inculpatul asupra a ceea ce ar trebui să declare.

Dosarul Referendumului se încheie astăzi, după mai mult de un an şi jumătate de proces şi sute de martori şi inculpați audiaţi.

La termenul de azi a ajuns şi preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, acuzat alături de alte 70 de persoane de fraudarea votului pentru demiterea lui Traian Băsescu, în 2012.

„Sper să fiu achitat, pentru că n-am găsit în rechizitoriu vreo probă prin care să se dovedească că aș fi făcut faptele pentru care am fost trimis în judecată”, a afirmat Liviu Dragnea.

El a spus că în ultimul cuvânt în fața judecătorilor nu va vorbi foarte mult. „Va fi un cuvânt scurt”, a precizat Dragnea.

La termenul de miercuri, procurorul va citi încă o dată acuzațiile, avocații apărării vor susține pledoaria finală, iar inculpații vor avea dreptul la ultimul cuvânt.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*