Ultimele Știri

Directorul economic al Primăriei, Mircea Constantinescu, reţinut de DNA în dosarul lui Oprescu

Mircea Octavian Constantinescu

Mircea Octavian Constantinescu, directorul economic al Primăriei Capitalei, a fost reţinut, duminică seara, în dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat de luare de mită.

Mircea Constantinescu a fost scos din sediul DNA cu cătuşe la mâini şi urcat într-o maşină a anchetatorilor, pentru a fi dus în arest.

Întrebat de jurnalişti dacă Sorin Oprescu i-a cerut mită, directorul economic din Primăria Capitalei a spus: „Nu mi s-a cerut niciodată”.

Mircea Constantinescu va fi dus, luni, la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, în acest dosar au mai fost reţinuţi Cristian Stanca, fostul şofer al lui Sorin Oprescu, directoarea Centrului Cultural „Palatele Brâncoveneşti”, Ruxandra Petroi Avasiloae, şi adjunctul acesteia, Florin Şupeală.

 Sorin Oprescu a fost reţinut de procurorii DNA, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce ar fi primit mită 25.000 de euro.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, primarul general al Capitalei ar fi primit banii prin intermediul şefului unei instituţii din Primărie, de la patru denunţători.

Conform surselor citate, 5.000 de euro din banii primiţi mită de Sorin Oprescu ar fi fost găsiţi asupra sa, iar o parte la locuinţa acestuia, din Ciolpani, unde pe parcursul zilei au avut loc percheziţii în prezenţa edilului.

Procurorii DNA spun că, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea primăriei şi cu o persoană de încredere a primarului, Sorin Oprescu ar fi primit de la primul 25.000 de euro din 60.000 de euro pretinşi de cei doi, pentru edil, de la patru denunţători.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*