Ultimele Știri

Dinamo și Petrolul se încurcă reciproc în etapa a 16-a

Dinamo și Petrolul au remizat alb în această seară pe Ștefan cel Mare, după un meci echilibrat, în care cel mai mult s-au remarcat portarii. Partida nu a fost una strălucită, condițiile atmosferice punându-și amprenta asupra jocului celor două formații.

Câinii au fost cei care au avut inițiativa în prima repriză, punând în pericol în repetate rânduri poarta apărată de Pecanha. Cu toate acestea, cea mai mare ocazie a primei reprize a aparținut Petrolului. Albin a șutat spre colțul lung, însă Marc s-a întins și a deviat mingea în stâlpul porții, eliminând astfel pericolul.

Prima ocazie i-a aparținut lui Lazăr, care a șutat în plasa laterală din interiorul suprafeței de pedeapsă în minutul 2.

În cea de-a doua repriză, prahovenii au dat semne de revenire și au dominat-o ușor pe Dinamo, facându-l astfel erou pe Traian Marc.

Deși Petrolul a avut câteva ocazii bune la poarta câinilor, nici aceștia nu s-au lăsat mai prejos și l-au pus de câteva ori în dificultate pe Pecanha.

În minutul 50, Marius Alexe reușește o incursiune în careul prahovenilor, dar ratează din poziție de 1 la 1 cu portarul.

Replica Petrolului a venit în minutul 58, când Tamuz șutează și el din poziție de unu la unu cu portarul, dar Marc respinge mingea, care este după aceea trimisă în corner de Nedelcearu.

Partida se termină cu un sec 0-0, iar Petrolul ratează ocazia de a depăși CFR Cluj în clasament, după ce aceștia au remizat cu Rapidul în Giulești sâmbătă seară. De cealaltă parte, Dinamo rămâne deocamdată pe locul 7, așteptând cu emoții meciul de mâine al Botoșaniului cu Steaua, care, dacă ar învinge echipa bucureșteană, ar trece peste câinii roși.

Dinamo: Marc – Bărboianu, Nedelcearu, Cordoș, Filip – Boubacar, Elton – Matei, Alexe, Lazăr – Bilinski. Rezerve: Kovacs, Rotariu, Durimel, Șerban, Tîrcoveanu, Krausz, Gavrilă. Antrenor: Ionel Dănciulescu

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Ipsa, Satli, Beța – I. Filip, De Lucas – Astafei, Albin, Teixeira – Tamuz. Rezerve: Bolboașă – Peteleu, Mustivar, Gallegos, Pastorini, Nepomuceno, Mareș. Antrenor: Gheorghe Mulțescu

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*