DIICOT: Şeful Poliţiei Mizil a pretins favoruri sexuale din partea persoanelor exploatate de interlopii locali

marius-rotaru-mizil

Procurorii DIICOT Ploieşti susţin că şeful Poliţiei Mizil, Marius Nicuşor Rotaru, ”a pretins favoruri sexuale din partea mai multor persoane exploatate de către membrii grupului infracţional organizat în scopul de a îndeplini un act care intra în atribuţiile sale de serviciu”. Rotaru a fost reţinut după aproximativ şapte ore de audieri, fiind acuzat, între altele, de trafic de minori, trafic de persoane, viol, favorizarea făptuitorului şi folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Ploieşti l-au reţinut pe Marius Nicuşor Rotaru joi dimineaţă.

Acesta este acuzat, alături de alte patru persoane, şi ele reţinute, de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, furt calificat, viol, favorizarea făptuitorului şi folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu luna decembrie 2015 şi până în prezent inculpaţii Baicu Eduard-Florian, Călin Leontin-Florian, Chirbea Cornelia şi suspecţii  C. N. F., R. M.-M. şi C. S. au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, constând în recrutarea, transportarea şi adăpostirea în scopul exploatării sexuale, de cele mai multe ori prin exercitarea de acte de violenţă”, se arată într-un comunicat publicat joi de DIICOT.

Procurorii susţin că suspecţii ”au constrâns persoanele vătămate”, pe care le recrutau în special din judeţele Prahova şi Buzău, să întreţină zilnic ”acte sexuale la stradă” cu diverse persoane care treceau prin zonă.

 Anchetatorii spun că şeful Poliţiei Mizil, Marius Nicuşor Rotaru, i-a favorizat ”pe membrii grupului infracţional din care fac parte inculpaţii şi suspecţii din prezenta cauză, prin lipsa acţiunii conferite de atribuţiile de serviciu şi nesesizarea organelor competente atunci când faptele săvârşite erau de competenţa altor organe judiciare  ajutându-i astfel pe aceştia să scape de tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de minori”.

Totodată, şeful Poliţiei Mizil este suspectat că le-a cerut favoruri sexuale tinerelor exploatate, promiţându-le în schimb că plângerile depuse de ele vor fi anchetate. 

”De asemenea, s-a reţinut că inculpatul Rotaru Marius Nicuşor a pretins favoruri sexuale din partea mai multor persoane exploatate de către membrii grupului infracţional organizat în scopul de a îndeplini un act care intra în atribuţiile sale de serviciu, respectiv acela de a da curs plângerilor formulate de către aceste persoane”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Şeful Poliţiei Mizil a fost reţinut după ce a fost audiat aproximativ şapte ore la sediul DIICOT Ploieşti.

Toţi inculpaţii din acest dosar urmează să fie prezentaţi Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *