DIICOT reface ancheta în dosarul Romgaz: Rechizitoriul prin care Ioan Niculae și Adriean Videanu urmau să fie trimiși în judecată a fost anulat

romgaz-1

DIICOT a decis ca procurorii să refacă ancheta în dosarul Romgaz. Rechizitoriul prin care Ioan Niculae și Adriean Videanu urmau să fie trimiși în judecată a fost anulat, după mai bine de patru ani.

Ancheta îl viza, inițial, și pe fostul ministru Varujan Vosganian. Acesta a scăpat de dosar însă, după ce Senatul a respins, în 2013 și 2015, cererile DIICOT de punere sub urmărire penală a acestuia.

Ioan Niculae a fost pus sub acuzare alături de alte 40 de persoane, funcționari publici cu funcții de conducere din cadrul SNGN Romgaz, Ministerului Economiei, Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și reprezentanți ai unei societăți comerciale din municipiul București, pentru săvârșirea infracțiunilor de complot și subminarea economiei naționale. Printre cei acuzați se află și fostul ministru al Economiei Adriean Videanu.

Potrivit DIICOT, în perioada decembrie 2006 — decembrie 2008, Varujan Vosganian și, în perioada decembrie 2008 — septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniștri, au aprobat, semnat și susținut în Guvern șase ordine, respectiv trei memorandumuri, în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracțional constituit de către Ioan Niculae și au utilizat SNGN Romgaz SA (unitate națională de interes strategic) în interesul privat al SC Interagro SA, acordând discounturi comerciale substanțiale la livrarea de gaze naturale către această companie, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum și gaze naturale exclusiv din producția internă, cu nerespectarea dispozițiilor legale și în condițiile în care Interagro înregistra debite istorice la plata gazelor consumate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *