Ultimele Știri

Dezvăluiri: Cum s-au furat zeci de milioane de euro la construcţia celui mai mare stadion din România

arena nationala

Jurnalistul Cătălin Tolontan face noi dezvăluiri despre jaful efectuat la construcţia celui mai mare stadion din România, închis de mai bine de şase luni din cauza avizului ISU. 

Preţul final al Stadionului Naţional a fost de 207 milioane de euro cu TVA. Plățile pentru arenă arată că 10% din suma achitată de Primărie lui Max Bogl reprezintă nu lucrări, ci ”actualizări și revizuiri de preţ”, relatează jurnalistul pe blogul său Tolo.ro.

Date noi intrate în posesia Gazetei Sporturilor arată că prețul Stadionului Național este de 856 de milioane de lei cu TVA, aproximativ 207 milioane de euro luînd în calcul cursul valutar al anilor în care s-au plătit sumele.

E mai mult decît dublul investiției aprobate inițial.

Din acești bani, 90 de milioane de lei au fost plătiți nu pentru lucrări, ci pentru ”actualizări și revizuiri de preț”.

”Actualizarea și revizuirea prețului” este o metodă cvasigenerală prin care firmele care lucrează cu statul se protejează de inflație și de creșterea costurilor.

Nu e nimic ilegal, dar e interesant.

Coincidența face ca statul care în 2010 indexa negativ veniturile angajaților săi să fie același care indexa pozitiv veniturile firmelor care lucrau pentru el, inclusiv pe cele ale mutinaționalei care construia Stadionul Național.

În cazul unei investiții foarte mari, cum a fost cea a arenei, suma pe care Primăria a prins-o în contract, apoi a evaluat-o conform datelor statistice și în final a plătit-o ajunge ea însăși la o valoare remarcabilă: Max Bogl a încasat, cu TVA, 90 de milioane de lei drept ”actualizare de preț”. 

Ei singuri, acești bani reprezintă jumătate din prețul stadionului cu 30.000 de locuri de la Cluj.

Reglajele financiare plătite de Primăria București au fost cu atît mai mari cu cît prețul Stadionului Național a crescut.

Oricît de populist sună, ecuația stadionului bucureștean poate fi rezumată și așa: cetățenii ”neindexați” și neprotejați financiar asigură protecția de risc și indexarea veniturilor firmelor care cîștigă investiții publice.

Max Bogl nu comentează.

„Nu ar avea de ce. Nici unul dintre noi, constructorii, nu comentăm în situații asemănătoare. Noi, constructorii, nu ne certăm cu autoritățile și nu ne expunem public”, zîmbește directorul unei alte mari firme internaționale din domeniu, unul dintre cei doi care au acceptat să explice, pentru cititorii ziarului, cum funcționeaza actualizarile de preț.

Max Bogl nu comentează de cînd DNA a anunțat că deschide un dosar pentru Stadionul Național.

Dar doi directori ai unei alte multinaționale își explică industria și regulile.

– Avem hîrtii care arată că Max Bogl a încasat 90 de milioane de lei drept actualizare și revizuire.
– La ce valoare totală a stadionului?

– La 856 de milioane de lei, sume cu TVA.
– E posibil. Formula de calcul a actualizării e cea dată de Institutul Național de Statistică.

– 10% actualizare pentru o construcție terminată în trei ani?
– Probabil Max Bogl a încasat banii nu doar prin actualizare, ci și printr-un alt coeficient. Au acționat ambii coeficienți.

– Da, sînt doi, dar vom încerca să vedem care dintre ei a acționat. Contractul prevede o indexare a prețului prin coeficientul de actualizare, care rezultă din ce spune Institutul Național de Statistică, și prin coeficientul de revizuire, care se calculează de către cei din Primărie.
– Dacă e în contract…

– Este în contract.
– Și să știți că, în unii ani, indexarea s-a făcut negativ.

– Aveți dumneavoastră o investiție cu statul unde în ultimii cinci ani să vi se fi scăzut valoarea?
– (Ezită) Nu cred.

Pauză de cafea.

Sediul nu e deloc luxos. Oamenii din jur nu au aerul unor ”tehnocrați globali”. Și sînt puțini.

Holurile par înguste.

La cifre de afaceri de sute de milioane de euro numai în România te aștepți ca genul acesta de firmă de construcții să forfotească de semizei plutind prin înaltul birourilor zăpezilor eterne.

Probabil însă că banii nu rămîn aici. „Și în cazul lui Max Bogl, la Stadionul Național, și în cazul altor investiții mari, companiile străine semnează nu cu filialele, ci cu firmele-mamă. Ele decid cum circulă banii”, explică un om din industrie.

De regulă, filialele din România fac un serviciu de suport în marile contracte.

12656537_1025892344141070_1202453381_o
Reluăm discuția.

– Spuneți, așadar, că faptul că statul dă bani nu pentru lucrări, ci pentru indexări e o practică?
– Da și e legal.

– N-am zis că e ilegal. Sîntem un stat generos, în orice caz.
– De ce spuneți asta?

– Dacă la un stadion scumpit de la 400 de milioane de lei la peste 800 de milioane statul a adăugat și 90 de milioane de lei în indexări asta nu arată că e generos? Ca firmă, cu cît îi scumpești mai mult lucrarea statului, cu atît primești mai mulți bani din indexări.
– Să știți că asta se practică în mai multe țări.

(Îl întrebăm pe unul dintre directori) Dar dumneavoastră ați avut salariul indexat în anii ăștia?
– Nu.

– Vedeți că statul e generos? Statul nu indexează decît cînd vrea salariile funcționarilor, dar îmbunătățește prin contract veniturile companiilor care lucrează pentru cetățenii neindexați. Sigur, companiile creează locuri de muncă, dar nu vi se pare că exemplul stadionului arată că, per total, statul tratează mai prost oamenii decît tratează companiile?
– Dacă puneți problema așa, aveți dreptate. Dar gîndiți-vă și cît de greu lucrează o companie cu un asemenea stat!

Discuția curge. E una protecție reciprocă.

Ajută și faptul că oamenii cu care vorbim sînt din altă firmă și nu sînt implicați direct în povestea stadionului.

Ei acuză presa, care e superficială, acuză hachițele autorităților și ceea ce numesc, în cazul concret al stadionului, „încăpățînarea ISU de a nu autoriza un stadion 100% sigur”. Aici, constructorii iau fără discuție partea lui Max Bogl.

Încheierea discuției este de neuitat.

„Max Bogl a acceptat ca, la recepție, să i se facă tot soiul de tăieri și de probleme. Știm asta de la subcontractorii români cu care a lucrat”, spun cei doi directori dintr-o altă firmă.

Și de ce nu ripostează Max Bogl, de ce nu dă statul în judecată?!

Zîmbesc iarăși. „Noi, companiile multinaționale de construcții, știm cum sînt guvernele și autoritățile. Avem o regulă de aur a businessului: evităm să ne certăm cu statele. Ele cîștigă mereu”.

Nu ne abținem. „Știți cum sună asta? Firmele și statul se înțeleg între ele, cetățeanul rămîne cel slab”.

Cei doi dau din cap.

14 tabel

 

Plăţi efectuate de Primărie (cu TVA)
2007-2011: 594 milioane lei / 148 milioane euro*
2012: 159 milioane lei / 36 milioane euro*
2013: 101 milioane lei / 23 milioane euro*
TOTAL: 856 milioane de lei / 207 milioane euro
* conversie la cursul valutar de referinţă

Max Bogl nu e singurul beneficiar al actualizărilor. Louis Berger, firma americană care a consiliat primăria la stadion, a primit și ea aproape 200.000 de euro drept actualizări.

Louis Berger sînt cei care au atras atenția asupra ineficienței acoperișului retractabil, dar sfatul lor a fost ignorat.

Indexare rezonabilă”

Primăria susţine că deşi în contractul semnat cu asocierea Max Bogl – Astaldi au fost prevăzuţi doi coeficienţi de corectare a preţului, unul de actualizare şi altul de revizuire, în final s-a aplicat doar coeficientul de actualizare, care este stabilit de Institutul Național de Statistică în acord cu inflația.

„Actualizarea în cazul investiţiilor publice se face în funcţie de indicele preţului de consum care este furnizat de Institutul Naţional de Statistică. O indexare de 10% în cazul unei investiţii ce s-a derulat pe cinci ani este una rezonabilă”, a declarat pentru ziar un reprezentant al Companiei Naţionale de Investiţii, familiariat cu astfel de plăți.

 

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*